E uimitor cât de mult ne poate schimba destinul ceva atât de simplu și de banal cum e un blog!

Nu-mi aduc aminte ce m-o fi motivat în seara aceea de început de decembrie, acum aproape nouă ani, să mă înham la acest drum. Poate dorința de a împărtăși cu cei câțiva prieteni mult mai tineri decât mine pe care mi-i făcusem în lumea virtuală bruma de poezioare scrise mai toate când eram de vârsta lor... Poate...

Eram încă timidă, stăpânită de o reticență aproape paralizantă. "Mi-am luat inima în dinți" e o expresie care spune prea puțin despre cât curaj şi câtă putere mi-au fost necesare ca să scot în lume, oricât de mică era cea a cititorilor mei atunci, bucățile acelea de suflet deghizate în litere ce alcătuiau versuri mai mult sau mai puțin stângace.

Nu m-am gândit că voi începe iarăși să scriu și nu mi-am dorit faimă, așa cum nu-mi doresc nici astăzi....