Suntem străini până în măduva oaselor,
fiecare cu cerul și abisul lui personal
întinse dincolo de zidirile caselor
din care ieșim la plimbare banal.
Ne putem întâlni la răscrucea mirării,
ni se pare că dealuri și văi se unesc
ca-ntr-un puzzle idilic, dar pe marginea scării
abisul și cerul din noi ne pândesc.
Abisul din tine îmi smulge din miez
un mugur de aripă avid să se-ntindă.
Mi-e cerul sărac fără zbor, fără crez
și cerul din tine nu-i destul să mă prindă.
Iar abisul din mine îți întunecă glia
și nu îmi e cerul destul să te-ajungă
când te mânii și fulgeri cu toată urgia
din norii purtați de furtuni într-o dungă.
Ne trezim între ziduri ridicate diform,
între gratii ne zbatem sângerând din speranțe,
evadarea e-un vis depărtat, puncti