E multă linişte în clubul nostru. O linişte creatoare, o
linişte care lasă pe fiecare să scrie după gândul şi sufletul său.
Regulile au devenit opţionale, mai mult un obicei de care nu ne
despărţim uşor, aşa cum se întâmplă mai mereu cu deprinderile
vechi. Eu, una, mă bucur că e aşa şi consider aceasta un câştig
apărut de când Eddie păstoreşte cu discreţie jocurile
noastre.
Cu toate acestea, îmi lipseşte de la un timp dialogul cu voi.
Poate că nu ne cunoaştem îndeajuns, şi respect dreptul fiecăruia la
a-şi proteja viaţa personală, sau poate că am rămas în club doar
cei mai puţin vorbăreţi, cei care preferăm să ne destăinuim mai
mult printre metafore. Mă declar vinovată la ambele "capete de
acuzare". (am pus ghilimele pentru că nu am intenţionat, de fapt,
să acuz pe cineva de ceva.) De aceea nici n-am participat vreodată
prea mult la discuţiile grupului şi aproape de loc la provocările
cafenelei.
Am încercat să menţin legătura de gând şi cuvânt cu fiecare
dintre voi, fără să ţin seama de câtă afinitate e între mine şi
scrierile voastre. Chiar dacă nu-mi regăsesc propriile trăiri,
propriile idei, a privi în interiorul altei minţi e mereu un
miracol şi deseori o sursă de inspiraţie.
Inspiraţie... Acesta e motivul pentru care am intrat în acest
club pe care l-am privit întotdeauna ca pe un cenaclu, nu neapărat
literar. Duzina şi provocarea de luni sunt caii înhămaţi la căruţa
mea de cuvinte. Nu scriu totdeauna cât de bine aş dori, dar scriu
şi câteodată "nechemată vine secunda de geniu la micul dejun"
(Aurel Dumitraşcu) spre propria mea încântare şi, sper, a
cititorilor mei. Pe lângă jocuri, scrierile voastre devin frecvent
punctul de pornire pentru scrierile mele.
Ar fi nedrept să închei fără să vorbesc despre zâmbete şi
lacrimi, de amintiri pe care mi le-aţi stârnit de atâtea ori prin
ecranul monitorului şi pentru toată această emoţie vă sunt
recunoscătoare.
La final vă invit să răspundeţi la câteva întrebări. Dacă
doriţi şi la care dintre ele doriţi.
De ce sunteţi în acest club? Ce aşteptări aveţi de la ceilalţi
membri ai grupului nostru? Credeţi că ar fi util să comunicăm mai
mult între noi? De ce da, de ce nu? Dacă da, consideraţi că
resuscitarea cafenelei ar fi suficientă sau aveţi alte
sugestii?
Am să încalc şi eu regulile şi am să public articolul
duminică. Vă aştept la discuţii timp de o săptămână sau chiar mai
mult. Nu vă promit să că am să răspund imediat, ci doar că am să
răspund. Am convingerea că vom fi înţelegători unii cu ceilalţi,
înţelegători în toate sensurile care vă vin în minte.
