Am plecat de acasa, casa parintilor mei, cand am inceput facultatea. Aveam 18 ani. Majoritatea dintre voi cred ca au trait acelasi lucru. Eram entuziasmata! Abia asteptam sa scap din oraselul meu mic, sa merg intr-o alta lume. Sa nu mai o am pe mama mereu pe cap, sa nu mai fiu verificata, intrebata, controlata. Cu toate astea aveam si un sentiment de tristete, de abandon. Bine, nu as fi recunoscut nici cum asta, dar in sufletul meu existau multe sentimente contradictorii.
Oricum, pasul a trebuit facut si am inceput un alt capitol al vietii mele. A fost greu si surprinzator la inceput. Eu, singura la parinti, cu camera mea de cand ma stiam, acum, nevoita sa impart spatiul meu cu alte trei persoane, baie la comun, sa stau la rand sa-mi fac o portie de cartofi prajiti. Multe schimbari, dar privind in urma a fost foarte frumos!
Greu si frumos, cam ca toate in viata.
In primii ani mergeam in fiecare vacanta acasa. Gaseam camera mea incremenita in timp. Fiecare colt...