Există acel moment dureros în viața unei femei, când toată iubirea ei, toată căldura din suflet și dorința de a construi alături de cineva se risipește în vânt. Își dă seama că nu mai are rost, nu mai are motive să continue lângă acest om.
Poate că au existat planuri, visuri fericite, cuvinte
care îmbrățișau o poveste, exista speranța că lucrurile se vor
schimba într-o zi, el va înțelege cât de important este să fie
implicat, el va reacționa și va fi recunoscător pentru
sinceritate.
Dar, în loc să accepte iubirea, a respins-o cu egoismul
său, cu gesturi care nu sunt potrivite pentru o relație sănătoasă,
cu un comportament imatur, lipsit de atitudine, de asumare, de
conștientizare. El doar se folosea de emoțiile ei.
Firește, ea nu a cedat atât de ușor. A ales să lupte
pentru doi, să caute de una singură răspunsuri, să insiste și chiar
să reproșeze. A încercat să aducă și mai multă iubire în relație,
și mai multă empatie, a vrut să-l asculte și să-l
înțeleagă.
Doar că nu a descoperit adevărul în sufletul său. A
găsit însă multă ură, multă frustrare și multă indiferență. A găsit
un om care refuza de fiecare dată să-i vorbească deschis, să-și
deschidă inima, să stea de vorbă cu ea despre lucruri
importante.
A căutat să-i explice cât de multă durere îi provoacă
atitudinea lui indiferentă. Cât de mult o doare, știind că omului
de alături nu-i pasă. Dar cuvintele ei erau mereu interpretate,
subestimate, anulate, uitate.
El umilea, jignea, judeca
Și-a permis câteva cuvinte dure, apoi mai multe, apoi
limitele au fost date la o parte. Ea era rezerva perfectă, ea venea
cu energie și optimism în viața lui, ea îl idolatriza și îl
considera Universul ei, doar că lucrurile nu au stat niciodată
invers.
A obosit să mai demonstreze, să mai lupte, să mai caute
răspunsuri, atunci când orice picătură de demnitate dispăruse. Îi
găsise toate scuzele posibile, îi acceptase atât de multe
comportamente dificile, îi îmbrățișase povestea și nu a fost
suficient.
El a ales să vină și să plece când vrea, să manipuleze
în cel mai urât mod, să mintă de fiecare dată, să ascundă atât de
multe lucruri, să trădeze. Ea și-a dat seama că poveștile lor pur
și simplu nu au nimic în comun, absolut nimic.
Ea voia să construiască, el distrugea totul. Ea voia să
comunice cu acest om, el se folosea de tăcere și respingea orice
discuție. Ea îl susținea de fiecare dată, el devenea tot mai
egoist. Ea avea încredere în el, atât de multă
încredere.
Plecarea ei nu a fost întâmplătoare, un moft personal
sau o tentativă de a trezi o emoție în interiorul lui. A fost
decizia care i-a readus libertatea și respectul de sine, a făcut-o
să vadă lucrurile altfel, să înțeleagă cât de inutil era
totul.
Sufletul ei obosise să mai lupte pentru doi, să mai
caute lumină în alt suflet. Inima ei nu mai păstra iubirea, adunase
prea multă dezamăgire și neputință.
© De Vorbă cu Tine
