Am citit Tenis cu moldoveni, de Tony Hawks, acum cîţiva ani, la prima ei ediţie în română (Cartier, 2003), din interes antropologic faţă de societatea în care trăiesc. Dat fiind puţinătatea studiilor antropologice despre societatea noastră din anii 90 (perioadă grea şi fascinantă), puţinele jurnale de călătorie despre ţara noastră ţin loc de studii antropologice. Prin însăşi poziţia lor de distanţă epistemologică, străinii aplică societăţii gazdă o privire detaşată, „un regard éloigné”, cum i-ar spune Cl. Lévi-Strauss, asupra moravurilor şi realităţilor locale, pe care noi, localnicii, aproape că nu le mai simţim, pentru că le trăim de prea mult timp şi le-am interiorizat prea profund. Un străin poate veni aşadar cu observaţii proaspete, deseori fine şi ascuţite, atunci cînd nu vine cu judecăţi de-a gata. Însemnările de călătorie ale altora în ţara noastră ne ajută să ne chestionăm noi înşine asupra realităţii şi normalităţii care ne înconjoară, să ne revedem propriile înţelegeri şi judecăţi faţă de aceste realităţi.

Am învăţat din cartea lui Tony Hawks, aşa cum am învăţat şi de la însemnările unui Emmanuel de Martonne, ale unui Mihail Sadoveanu sau unui Geo Bogza, care ne-au vizitat ţinutul acum aproape un secol, despre cum  e (şi era) societatea noastră şi despre cum e să fii moldovean atunci cînd eşti văzut dintr-o parte.
Cartea lui Tony Hawks este rezultatul unui pariu pe care am putea să-l calificăm fără greş drept „prostesc”. Autorul şi naratorul cărţii pune pariu cu prietenul său că va juca tenis cu toţi membrii selecţionatei Republicii Moldova la fotbal şi va cîştiga. Argumentul acestui pariu este că oamenii nu se pricep decît strict la ocupaţia lor de bază, nu şi la altceva. Pariul ar putea trece drept unul „englezesc”, dacă nu „stupid” de-a dreptul, cum spuneam, dacă nu am admite că şi fotbalul, tenisul, dansul, pictura, poezia sau un studiu de filozofie ar fi perfect „prosteşti”, dacă nu le acceptăm sensul, miza şi regulile, pe care le împărtăşim cu ceilalţi „jucători”. Prin acest pariu, autorul cărţii întreprinde un dublu exerciţiu de de-familiarizare, urmărind să obţină un efect comic, şi pe care îl dobîndeşte cu prisosinţă. Dar cartea devine însă un prilej, fără să o intenţioneze la început, de reflexivitate. Naratorul vrea să joace tenis cu echipa de fotbal dintr-o ţară obscură, provenită dintr-o altă ţară, cîndva mare şi temută, acum însă perfect inexistentă. A juca tenis cu fotbaliştii din Marea Britanie nu ar fi avut de departe acelaşi haz, mai ales pentru că ceea ce urmăreşte mai ales autorul acestui experiment sui generis sînt diferenţele culturale, generatoare de burlesc şi aventură.

Pariul a fost cîştigat, întrucît autorul reuşeşte pînă la urmă, după multe şi teribile încercări, să joace cu toţi membrii selecţionatei Moldovei şi să cîştige. Dar pariul este greu de realizat tocmai din motive sociale şi culturale, descrierea cărora face miezul cărţii, căci Republica Moldova din 1998, anul vizitei lui Tony Hawks este departe de a fi societatea cea mai capabilă să aprecieze hazul unui asemenea pariu. Amintim că, în 1998, moldovenii pierduseră trei sferturi din veniturile pe care le aveau în 1990. În 1998, atunci cînd economia Rusiei intrase în default în urma căderii bruşte a preţului la petrol şi din alte cauze sistemice, a fost o lovitură greu de suportat de căre fragila economie moldovenească în tranziţie de la un comunism neîmplinit la un capitalism la fel de himeric. Este anul cînd profesorii, medicii şi alţi bugetari nu primiseră salariile cu lunile şi nu vedeau nicio perspectivă clară în legătură cu ce vor face în următorii ani pentru a supravieţui. Gluma într-un asemenea context ţine de un statut de supremaţie, un lux al cuiva venit dintr-o ţară „normală”, pardon bogată. În ciuda intenţiilor sale de debut, T. Hawks glumeşte cu fineţe, cu înţelegere, iar rîsul său este cu atît mai autentic cu cît este placat pe o realitate profund tragică. Farmecul comicului acestei cărţi este că reuşeşte un echilibru frumos dintre haz şi necaz, între „mourir de rire” şi „rire de mourir” (G. Bataille).

Călătoria în Moldova i-a marcat în mod fericit destinul lui T. Hawks. Cartea a devenit un best-seller care s-a vîndut cu sutele de mii de exemplare. În plus, urmărind evoluţia relaţiei lui T. Hawks cu Moldova, putem crede că această experienţă l-a marcat profund. Am convingerea, totuşi, că şi societatea moldovenească a fost marcată de această vizită a lui Tony Hawks în acel an de restrişte. Doar un an după întoarcerea sa în Marea Britanie, Hawks decide să împartă veniturile obţinute în urma vînzărilor cărţii, deschizînd la Chişinău un centru pentru copii cu dizabilităţi.

Astfel, Hawks ne-a făcut o cură de rîs într-o ambianţă deloc comică. Dar Hawks ne dă şi o lecţie de mărinimie, compasiune şi solidaritate într-un context în care fiecare părea precupat în primul rînd de propria subzistenţă. Cartea lui Tony Hawks, acum reeditată la Cartier, reuşeşte aşadar pariul de a împăca comicul cu sublimul.