Casa nălucii

Catifea imprimată cu flori stacojiipe alb de zăpadă imaculată, pufoasă, întinsă a lene pe divanul din casă,lumina filtrată prin perdele-auriiîn dungi ireale cu luciri de mătasă,păstăi de vanilie aşezate pe masărăsfirându-şi arome suave şi viiîn odaia în care amintirile-apasăîmbie la vis pe oricine îşi lasă la răscruce de dor fum de gânduri târzii.Pe divan o nălucă se răsfaţă-ntre perneînvelită în umbre ca-ntr-un voal enigmatic. Cu un glas tulburat ca un susur sălbatic,cu un râs copios ca din miez de cavernee un slab orator cu discursul emfaticce pictează cu sânge tabloul lunatic.Cu un un gest delicat, incredibil de lesne,capul îi cade rostogol şi, dramatic,ochii i-s vii şi i-s, parcă, jeraticcând privesc cu durere - doar atâta - spre glezne.Se vorbea prin cartier că năluca nu-i iartă pe cei care crud hotarât-au odată decapitarea-i. De atunci îi aşteaptă