Cine ar fi crezut că există atâta apă într-o țară plină de nisip portocaliu? Un lucru știu foarte sigur: Marocul îți demontează la fiecare pas orice prejudecată.

Pentru că nu am scris chiar imediat ce m-am întors în țară, nu-mi amintesc a câta zi a fost cea în care am mers la Ouzud. Asta cred eu, cel puțin. Realitatea este că Ouzoud este locul în care timpul se sparge în miliarde de particule fine, în scânteieri de apă și se dă de-a dura pe spatele unui curcubeu.

Dar să o luăm de la început. Drumul spre cascada Ouzoud este unul de vreo două ore și ceva de mers (158 km mai exact spre nord est) din Marrakech. Fără prea multă tragere de inimă am pornit în acea dimineață și asta pentru că Marocul are darul de a împrăștia peste tot aceeași culoare brun roșcat: de la pământ, la case, acoperișuri, vestimentație…totul este realizat în concordanță cu solul acela nisipos încât ajungi să nu mai distingi altceva.

Totul a luat o altă turnură odată ajunși acolo. A trebuit să trecem printr-un fel de pădure de măslini, la fel de argiloasă și brun roșcată, în care am găsit pe malul unei ape femei care spălau la râu, după metodele tradiționale. Dacă întrebați de ce nu am fotografii cu ele…ei bine răspunsul este peste tot același în Maroc: înainte să fotografiezi, mai ales femei, le întrebi întâi dacă sunt de acord. Evident acestea nu au fost.

Drumul șerpuiește printre stânci bolovănoase, ierburi înalte în care bineînțeles că poți da oricând peste șerpi (stați liniștiți, localnicii sunt foarte prompți și, chiar dacă te alegi cu o sperietură zdravănă, la final ajungi să te tragi în poze cu nefericita târâtoare) și pomi din care poți avea parte oricând de alte surprize.

Micii hoți cu blană sunt în realitate niște maimuțe (dresate cred eu spre deliciul turiștilor) care fac orice numai să le hrănești. Și când spun orice, asta înseamnă inclusiv să te tragă de păr sau de haine până ți le rup, dacă încerci să te desprinzi de ele, să te muște ori…să stea pur și simplu în capul tău după cum se vede.

Cascada Ouzoud se află în imediata vecinătate a satului Moyen din Munții Atlas. Numele ei în berberă în unele zone înseamnă procesul de măcinare a grânelor, în altele înseamnă măslină, amintind de măslinii care străjuiesc potecile până la ea. Toată zona este împânzită de altfel de numeroase mori în care se macină și astăzi cerealele. Drumul trece prin câteva popasuri realizate de localnici pentru turiștii neantrenați. Peisajul te fură la orice pas. Fie că vorbim despre apele mâloase ale râului El Abid (în arabă înseamnă râul sclavilor), despre orhideele pastelate peste care dai în cele mai neașteptate locuri sau de leandri care împrăștie peste tot o aromă dulceagă de miere sau, pur și simplu despre gardurile din nuiele sau podețele de lemn construite în ton cu natura.

De ce spun că te fură peisajul? Nu pentru că nu ai mai fi văzut vreodată toate aceste elemente însă preconcepțiile cu care poți veni în țara asta îți dictează o imagine în care nisipul domnește peste tot iar vegetația luxuriantă de aici te teleportează practic într-un alt univers.

După mai bine de 45 de minute de expediții printre măslini, maimuțe și sol brun roșcat ajungi la primul popas în care ți se relevă măreția cascadei Ouzoud. Cine nu a stat vreodată față în față cu ea ar fi bine să dea o fugă până acolo. Ce-o face așa specială nu este înălțimea (110m) de la care cade cu o violență de nedescris tot volumul acela de apă, ci felul în care galopează caii înspumați protejați de duritatea rocilor din jur. “Fluviul” acela de nestăvilit seamănă cu încrâncenarea marocanilor de a trancede milenii până aici, cu viața lor așezată bine în niște tipare prestabilite, dar care, în interiorul lor freamătă, aleargă, cântă, zdrobește, curăță, vindecă și gonește neobosit către ceva…către o împreunare veșnică, binemeritată, într-un ocean de liniște.

Abia când ajungi cu ambarcațiunile acelea frumos decorate cu orhidee și ghirlande aproape de vărsarea Ouzoudului înțelegi de ce este asemănată cu măcinarea grânelor. Stropii care aleargă sfidând timpul se izbesc violent de orice. Ai aparat foto? Sau telefon? Mai sigur ar fi să uiți că le ai și să le ții bine, cât mai aproape de tine și protejate. Este locul în care anual localnicii pescuiesc mii de telefoane mobile sau aparate de mici dimensiuni.

Plimbarea aceea nu îți lasă loc de prea multe. Respirația ți se întretaie, mâinile ți se încleștează de mânerele ambarcațiunii. Te proptești bine în podeaua ei și te rogi ca Ouzoudul să nu-și verse pe tine toată această goană neostoită. Atunci înțelegi micimea umană. Atunci pricepi care este adevărata dimensiune a timpului. Uiți că există ore. Uiți că există spațiu, ceasuri sau zile. Timpul se sparge în miliarde de bucăți doar ca să îți arate locul tău în univers. Pașii tăi sunt fragili, nesiguri, pe râul sclavilor. Atunci înțelegi că ești sclavul realității pe care ți-o creezi prin propriile puteri, alta decât forma naturală a firescului.

Ești față în față cu cea mai mare cascadă din Maroc și ai câteva momente să îți cureți simțurile, să îți explorezi cele mai adânci bariere sufletești. Ai defapt ocazia să fii tu, cu tine, trecând dincolo de toate măștile, temerile și prejudecățile. Timpul trece pe lângă tine. Vremea în loc să încremenească, aleargă în galop înspumat către ocean. De aici, de la baza cascadei îți faci loc prin lume. Doar tu cu tine și caii repezi ai minții.

Odată ajuns deasupra cascadei, la una din terasele unde poți servi și o masă delicioasă de altfel, capeți o altă dimensiune a transformării pe care ți-o oferă Ouzoudul. Dacă mai devreme timpul era insignifiant, spărgându-se în stropi grăbiți, de aici, același timp se dă dea dura pe un impresionant curcubeu format chiar deasupra stâncilor lângă care te aflai până acum câteva clipe. Este dovada încununării a tot ceea ce creezi, în timpul care și-a fost dat, aici, pe pământ, expresia clară a importanței tale în toată cosmogonia universală.

Știu. O sa credeți că sunt prea poetică. Veți spune c e doar o cascadă și atât. La fel cum veți spune și despre tajine (mâncarea lor tradițională servită în vase de lut cu capac) că e doar o mâncare. Și da, veți avea dreptate de fiecare dată. Însă felul în care privești astfel de experiențe este, defapt, dovada modului în care trăiești și integrezi tot ceea ce experimentezi.

De asta Ouzoud nu e doar o cascadă, nu înseamnă doar măslină, în traducere berberă și, de asta unii o aseamănă cu măcinarea grânelor. Cascada macină toată existența ta, desfăcând-o în mii de particule din care, dacă le privești cum se cuvine, vei învăța despre tine.

Timpul e unul din personajele principale din 1001 de nopți. Iar poveștile Seherezadei nu sunt numai istorisiri despre fapte glorioase, hoți sau dragoste petrecute la o aruncătură de băț de Maroc, în lumea arabă. La fel cum nici cascada Ouzoud nu este doar un loc frumos din Maroc, vizitat anual de milioane de turiști. Fiecare măsoară astfel de experiențe cu talerul propriu. Și cântărește cu puterea minții, după cum știe să trăiască în timp, sau în afara lui.

Tu ce ai trăit la Ouzoud?

Click AICI pentru mai multe fotografii.