Joi, 16 noiembrie în Sebeș, județul Alba va avea loc un vernisaj de grafică, semnat Gabriela Tatiana Popa. Am hotărât să îi iau un interviu Gabrielei, tocmai de ziua ei, deoarece este unul dintre artiștii contemporani cu un imens potențial, un artist care prea mult a stat în umbră, dar care iată, acum a considerat că este vremea ca operele ei să părăsească atelierul și pentru publicul din România, dar nu numai. Haideți să descoperim care este povestea ei și, mai ales, cine este artistul Gabriela Tatiana Popa!

Mă numesc Tatiana Gabriela Popa sunt născută în iulie 1963 la Făgăraș,dar crescută la Galați lângă Dunăre. Acolo am petrecut copilăria și o bună parte din perioada de tinerețe și maturitate. Formația mea oficială este de analist programator. Ulterior hobby-urile dezvoltate m-au îndreptat în timpul liber spre domenii care nu au legătură cu științele exacte, studiind ca autodidact sau urmând cursuri legate de psihologie, energetica viului, terapii naturiste si energetice, practici orientale spirituale, diverse forme de practici de dezvoltare personală.

Am venit cu ea. Primii trei ani de viață i-am petrecut la bunici la Buzău și ei au făcut „greșeala” de mi-au dat hârtie și creion ca să am ocupație și de atunci universul meu s-a mutat pe suportul pe care desenam, că era hârtie, pereți, nu conta. Țin minte și acum fereastra larga a sufrageriei din casa bunicilor care era prea sus pentru mine și tot spațiul de sub ea l-am umplut cu desene la puțin timp după ce ei zugrăviseră acolo.

Simțeam nevoia să mă exprim și orice mediu era bun și numai eu știam ce am desenat acolo. Parinții nu au dat importanță pasiunii mele pentru desen și nu au păstrat ce desenam in copilărie, mi-ar fi plăcut să revăd ce desenam și cum coloram atunci. Am avut etape. Cu toate că excelam la matematică și fizică, cea mai iubită materie la școală a fost evident desenul. Asta a fost o altă etapă. Perioada de gimnaziu a fost cea mai prolifica, am desenat și pictat mult mai mult decât ni se cerea la școală. Odată cu plecarea la liceu am luat o pauză foarte mare care a durat până am început facultatea. Mă durea să pun mâna pe creion, era o mare durere că nu sunt la liceul de artă, că nu am fost lăsată să îmi urmez pasiunea.

Sufletul uman. Am pictat peisaj și natură moartă până am terminat stagiatura și odată reintoarsă la Galați nu am mai putut pune mâna pe pensulă. De cînd am închis capitolul cu profesia în IT am reînceput să pictez și mă atrage să dau expresie temelor profunde. În ultimul timp am gasit în mine un filon care vrea sa fie adus la suprafață și merg pe el.

Ideea mea far este ca eu pot totul, doar sa vreau cu adevarat. Când lucram la centrul de calcul id-ul meu era „pot” de la Popa Tatiana. Cind l-am primit, m-am amuzat foarte tare. Știam că nimic nu e întâmplător.

Care este relația ta cu texturile pe care lucrezi?
Exprimarea mea artistică a avut un drum sinuos, cu multe opriri și reluări in altă etapă de viață, ca și când o luam de la început, un alt început. Etapa de acum a început în urmă cu cinci ani și e o cale de cunoaștere și exprimare a sufletului. Am pornit cu mandalele pe sticlă, am continuat cu ulei pe pânză și, de un timp, grafică pe carton. Lucrez pe ceea ce simt să lucrez la un moment dat, nu sunt dedicată unui suport anume, m-ar îngrădi ideea de a lucra doar pe pânză, sau numai pe carton sau numai pe sticlă. De exemplu acum simt sa trec la desenat sau pictat pe suprafețe foarte mari, pe pereți dacă se poate, dar încă nu am găsit pereții pe care să mă exprim în voie cu ce îmi trece prin cap. Texturile sunt prieteni în fața cărora mă confesez, ei îmi primesc și ascultă spovedania sau bucuria, îmi creează și susțin spațiul sacru atunci când vreau să meditez cu pensula, creionul sau pixul în mână.

Culorile sunt cuvintele lui Dumnezeu. Culorile sunt frecvențe ale Luminii, poartă informație în ele, sunt un limbaj în sine.

Forma este gândul, intenția, e un proces în derulare. Formele desenate, pictate sunt vii, lucrează.

Eu în artă....mă văd ca un sol care vine cu un mesaj al lumii interioare pentru lumea vizibilă nouă.

Primul artist a fost Sinele, acel prieten nevăzut care șoptește la ureche ce și cum sa fac și atunci când nu îl înțeleg, deleagă pe alții în locul lui. Între acești alții un loc important în formarea mea l-a avut dl profesor Aurel Breilean, pictor timișorean de elită, pe care am avut onoarea sa îl întâlnesc în studenție la cercul de pictură, în perioada lui de mucenicie ca simplu profesor de desen tehnic pentru studenții străini. Asta a fost șansa mea să îl întâlnesc, ca învățăcel amator în ale desenului și picturii. A fost mentorul meu timp de 4 ani, duminică de duminică.

Un rol important în epoca mea „modernă” l-a avut dna Iudita Pelea din Cluj care a reușit să redeschidă izvorul creativ în mine prin cursurile sale Desen cu emisfera dreaptă, “Schimbă-ți scrisul, schimbă-ți via’a” si Cursul de „Mandale pe sticl[”. Atunci am simțit că mă ridic din nou și ]ncep iar să merg.

Lucrările din această expoziție vorbesc despre vise de împlinit, despre calități umane care modelează vieți, construiesc lumi.

Lucrările sunt grafică în tuș folosind limbajul oferit de paternurile din curentul Zentangle. Acest limbaj lasă liberă imaginația să creeze paternuri noi și să asocieze forme bidimensionale cu efect tridimensional.

Gabriela vă așteaptă la vernisaj în Sebeș, în data de 16 noiembrie, orele 19.00 să vedeți cu ochii voștri care este relația ei cu creionul de grafică și cum armonizează texturile cu tușul, culoarea și trăirile interioare, în fractali, geometrie și armonie!