E clar că suntem niște dependenți de calculator. Nu prea s-ar exista zi în viața noastră în care degetele noastre să nu apese vreo tastă. Că mai avem refulări și ne supărăm pe ea tehnologie nu e exclus, dar în cotidianul nostru calculatorul e la bază.

Ca să vorbesc din a mea pricină, cum mă trezesc, direct la butonul de deschidere a p-ului mă duc. El e primul lucru ce-l ating după ce îmi dau toate oasele din pat. Până se deschide calculatorul, fug la baie să-mi dezlipesc ochii, îmi fac celebra cafea, băută în celebra cană.

Revin la calculator. Stau eu cât stau cu moaca în el monitor, dar stomacul meu mai face urât, se supără, se ceartă de unul singur. Îl neglijez eu mult și bine. Dar parcă-l simt și eu că e supărat după o vreme și merg la bucătărie.

Dacă mi-s singur acasă, sau dacă nu are nimeni chef de a mânca, deschid frigiderul, îmi iau pateul, deschid dulapul, iau și pâinea, îmi aduc aminte că pe lângă pate ar mai merge și altceva și mai sustrag ceva măsline, și-o bucată de păstramă, dacă e sau orice altceva ce conține carne.

Și ce fac cu toate astea? Păi le pun în ceva farfurie și mi le întind în fața calculatorului. Și apoi toate cele enumerate mă ajută ca al meu stomac să nu se mai certe cu mine, că de fapt se cam certa singur. Iar treaba aceasta, recunosc, se întâmplă aproape zilnic. Adică na, dacă îmi e foame și îmi e drag și calculatorul, ce ați vrea să fac?

No, voi cât de des mâncați în fața calculatorului? Că o faceți, nu-i așa?