Acum, sper că v-ați răcorit după toată alergătura asta electorală și putem discuta pe subiect, fără mânie, fără prejudecăți.
„Apă, hrană, energie” a fost, de departe, cel mai eficient slogan electoral al ultimelor decenii mioritice, comparabil doar cu acel voios „Să trăiți bine!” băsescian. Acum, ce să zic, sper că am scris profetic „a fost”, pentru că ne-ar prinde bine să nu-l mai vedem reciclat prea curând în spațiul public de vreun epigon al gurului din Walhala.
De unde vine succesul acestui slogan? Nu întâlnim în el niște cuvinte grozave, cel puțin nu la o primă evaluare. Îmi imaginez că dacă ar concepe cineva o campanie sub egida „Bani, valoare, iubire”, nu ar ajunge prea departe, deși, privite comparativ, componentele celui de-al doilea slogan rezonează mai mult cu evantaiul de nevoi ale electoratului românesc. Se cântă despre ele într-o veselie, sunt subiectele preferate ale șlagărelor care acaparează tot mai mult țărișoara noastră (ok, nu uit nici de „dușmanii mei”). Nu am auzit până în acest an despre existența unor manele care să ne cânte despre apă, despre mâncare sau despre vreo energie, electrică sau de altă natură.
În ce-l privește pe Simion, el a mers pe un discurs mult mai prozaic: case ieftine, datorii anulate, taxe tăiate. Important, dar neinteresant. Fără vânt suflat generos din pupa gurului daco-get nu ar fi pupat el turul doi cu Nicușor, veci evăr, dovadă că a ieșit doar pe locul patru în toamnă!
În acest an, de departe, apa, hrana și energia sunte cele care ne-au luat mințile. Cum a reușit acest puseu adolescentin al politicii românești să născocească o treime propagandistică atât de potentă simbolic? Putea-vom noi să deslușim niște frânturi de înțelepciune dacică prin care să asimilăm într-o matrice plenară a adevărului pur, nedisimulat și neegalat în vreun alt loc pe planetă, inefabilul acestei asocieri demne de o punere în icoană de câtre un Rublev trezit în conștiință?
Hm, poate că nu este atât de greu de înțeles, cu condiția să ai un punct de observație nepretențios, cât mai elementar. Adesea ne lipsește acest lucru. Dacă, de pildă, căutăm un element primordial și cât mai cuprinzător despre natura umană (în caz că suntem dintre aceia care credem că există una), putem să ne pierdem în hățișurile diferitelor concepții despre om, care au apărut mai întâi în filozofie și teologie, care mai târziu s-au dezvoltat pe direcții nebănuite datorită științelor moderne (psihologia, biologia etc). Poți să contempli o idee precum cea așezată de Beni Fărăgău la temelia studiului său pe Genesa, despre nevoia de semnificație, pe care, eventual, să o asezonezi cu propuneri ceva mai elaborate, precum cea a lui Maslov. Poți să alegi orice altceva din meniu ca element constitutiv ireductibil al naturii umane: rațiunea, darul vorbirii, pulsiuni și conflicte interne (Freud et comp), păcatul originar, demnitatea inerentă (Kant), voință (în variante diferite, ex. Schopenhauer, Nietzsche) sau poți pur și simplu să negi existența unei naturi umane universal prezente pe glob (Sartre).
Sau poți să mă lovești în cap cu un răspuns simplu precum Tom Holland o face într-un interviu cu Jon Anderson: nevoia de hrană. Orice societate este doar la o masă distanță de anarhie. În jurul nevoii noastre necontenite de hrană se țes o mulțime relații, acțiuni, idei, politici … ideologii. Și nu este vorba doar de nevoia asta în sine, ci și de întreg cortegiul de trăiri și fapte ce o însoțesc: nesiguranța, îngrijorarea, deznădejdea, disperarea, revolta, mila, ingeniozitatea, bucuria explorărilor de gusturi, truda zilnică, comuniunea, sărbătoarea, plăcerea, invidia și sunt convins că puteți voi lărgi lista până la cină…
Simbolic vorbind, discursul despre nevoia de hrană a omului își intinde efectele și asupra laturii sale spirituale: omul nu se hrănește doar cu pâine, ci și cu fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu, spune Mântuitorul, citând din Vechiul Testament.[1] Preocuparea pentru pâinea mea este firească, ne spune Berdiaev, în timp pe preocuparea pentru pâinea aproapelui este duhivnicească. În vechime, Dumnezeu și hrănit poporul, zilnic, cu mană. În evanghelii citim despre Isus care hrănește mulțimi de oameni înmulțind pâinile și peștii.
Dacă este așa cum zice Holland, atunci cu hrana nu poți da greș. Votăm cu stomacul. Iar după o masă copioasă avem nevoie să bem ceva răcoritor …
Despre nevoia biologică de apă, nu cred că este cazul să spun prea multe. Impactul ei este atât de puternic, încât nu este de mirare faptul aceasta că este folosită simbolic în discursuri cu un caracter spiritual profund.[2] Setea poate fi nu doar după apă, ci și de cunoaștere, de lectură, de victorie într-o competiție, de dreptate. Aici, maestrul ne-a atins acolo unde doare mai tare.
Alăturată celor două surate, energia pare a fi totuși din alt film. Căci despre foame și sete se poate vorbi cel mai lesne dinspre individ înspre comunitate, plecând de la nevoia fiecăruia și de la felul în care toate aceste nevoi se întâlnesc în piața cetății: de la setea mea, ajungem la conducta de apă propusă în mărețul plan. În schimb, înțelegem că problema energiei se discută întâi la nivele înalte, pe fluxuri și magistrale, pe resurse, pe negocieri și alianțe stabilite la nivel global. Becurile noastre cu led, flacăra de la aragaz sau canistra de benzină pentru generator sunt undeva departe în lanțul preocupărilor adunate sub umbrela acestui cuvânt.
Dar energia, privită ca simbol al potenței economico-sociale, poartă în context românesc niște semnificații aparte. Ne plasează sub semnul paradoxului. Ni se spune de ceva vreme că țara noastră produce energie foarte scumpă, între cele mai scumpe din Europa. Vom simți asta în curând, odată cu liberalizarea pieței. Pe de altă parte, mândria națională care ne face să crăpăm de plăcere numai la gândul că „avem o țară bogată”, plină cu de toate cele necesare producerii energiei, nu ne dă pace. Ceva nu se brodește aici: ce ne împiedică să fim fruncea Europii, cei mai viteji dintre traci, asemeni strămoșilor noștri, dacă am fost aruncați taman peste aceste morman inepuizabil de resurse energetice?
Ei bine, n-o să vă placă răspunsul: este lipsa de … energie. Cel puțin în înțelesul arhaic al termenului, energia se traducea în capacitatea de a acționa cu putere și exact asta este vă spun eu că ne lipsește! Trăim, cum observa odinioară un ilustru om de media, sub zodia Mioriței, în acea dulce pasivitate bucolică, fatalistă, resemnată cu orice ni se va așterne în cale, de-o fi una, de-o fi alta … bucuroși le-om duce toate!
Simbolul energiei românești este, o știe oricine, mămăliga. Ea stă cuminte în ceaun, fără să deranjeze. Uneori, când nici nu vă gândiți, în ceasuri astrale mai rare pe bolta istoriei decât firele de cap de pe creștetul meu ea … explodează. După aceea o luăm de la capăt.
Energie ne trebuie, fraților? Oh, da, căci este exact ce nu se vede deloc pe la noi. Întreaga mentalitate mioritică confirmă apetența românului pentru un mod de viață economic, dintre cele catalogate cu AA+. De aceea tragem mâța de coadă din toate pozițiile, tăiem frunză la toți câinii pripășiți prin ograda noastră, ne topim tăcuți în fața ecranelor cu Solitaire după următoarea sărbătoare „făcută punte” cu un weekend de poveste. De aceea iubim sinecurile. De aceea ne-am obișnuit cu termenele depășite (suntem „flexibili”, se flatează unii). Energia-i baiul.
Așa că, vă implor, nu mai râdeți de programul „Apa, hrană, energie”. Sau, dacă tot o faceți, nu râdeți de cele trei cuvinte de iad și de rai. Râdeți de canalul până la Caspică, râdeți de portul din Bolivia, de industria calului, de aurul monoatomic, de mineralele dospite în pământul strămoșesc cum nu se mai găsesc în nici un alt loc în Galaxie, de bursa grâului de la Bălăceanca (Sau Brăila? Hm, tot una e.), de cernoziomul care rivalizează cu solul Grădinii Raiului, râdeți de Valhala și de Gaza cea care de la gaz vine, râdeți de fabrici și uzine (naționalizate), râdeți de ce vreți voi, dar cu cele trei să nu vă jucați. Uite, de pildă, eu chiar acum mă duc să îmbuc o bânzică pe un colț de pitucă, să trag o dușculiță răcoritoare (neapărat cu gheață) și să mă energizez cu un episod dintr-un film multe mistere de rezolvat și aventuri de tărit cu sufletul la gură. Am pus și eu botul la lozincă, scuzați.
[1] Deuteronom 8:3, Matei 4:4
[2] Exemple: Isaia 41:17-18, 55:1, Psalm 42:1-2, Ioan 4:10-14 și Ioan 7:37-39.
