Cum arată ea și câți dintre noi o trăiesc și o simt cu adevărat? Câți dintre noi au iubit sincer și au spus „Te iubesc” , pentru că iubeau omul cu adevărat, nu aveau scopuri ascunse și nici nu doreau să-și umple goluri sau să-și panseze răni interioare necicatrizate.
Dragostea are termin de valabilitate sau e aici și
acum?
Și, câți se cred iubiți, dar nu este așa? Câți se țin de
mână, dar în inimă poartă un alt om? Câți se cred în relații
serioase, dar de fapt totul e o minciună? Câți confundă iubirea cu
dependența și atașarea?
Se zice că dragostea nu constrânge și este
sinceră!
Câți dintre voi sunt sinceri cu partenerul, dar și cu ei
înșiși? Câți dintre voi au iubit, dar fără ca să aibă așteptări?
Câți au fost și sunt gata să stea lângă cel din dreapta sa, chiar
dacă se va îmbolnăvi grav sau va pierde totul?
Dacă ați avut așteptări, ați închis libertatea celui din
dreapta voastră și l-ați dezbrăcat doar de haine, dar nu știți
nimic despre copilărie, trăiri, iubiri consumate, visuri, nu-i
cunoașteți nebuniile, oare aceea a fost iubire?
Dragostea este atașament?
Trebuie să-l avem, să-l simțim, să adormim lângă omul de
lângă noi? Trebuie să-i simțim mirosul și să-l întâlnim în fiecare
seară? Oare ceea ce credem noi că e serios și dragoste, mereu e
adevărat? Și, oare mereu o relație liberă, nu e serioasă, nu sunt
emoții și sentimente?
Câți dintre noi au iubit un om, chiar dacă nu au
împărțit un pat, o casă, visuri și dorințe?
sursa:
https://destainuirilemariei.com/