Jurassic World
Parcul din Jurassic World e fix întruchiparea visului
oricărui om de marketing din SUA, un fel de mega-ultra-mall cu
dinozauri în care toată lumea mănâncă vată pe băț și rahat cu
ambele mâini, sunt sigură că sunt câțiva oameni din tagma asta
care, uitându-se la film, se întreabă dacă ar putea transforma
woderlandul lui Michael Jackson în așa ceva și cât ar costa să
creezi un dinozaur. Dezacordurile, racordurile nefericite și
tocurile cui prin nămoale nu lipsesc din poveste, însă până la urmă
filmul nu clonează atât de multe clișee pe cât m-aș fi așteptat,
dinozaurii sunt chiar scary, plot-ul e ok, violența și morțile
gratuite sunt și ele...ok, pe alocuri parcă te trece un fior
hitchcockian cu pterodactili, actorii sunt simpatici, îl regăsim pe
Chris Patt cam în același rol din Guardiens of the Galaxy, iar
roșcata Bryce Dallas Howard, the women in charge of the park,
maniacală și nesatisfăcută e și ea ... digerabilă. Spre
desosebire de Jurassic Park, în care personajele au meserii geeky,
aici avem un îngrijitor și matroana sistemului, care ajung
inevitabil să...conlucreze, iar singurul geek din film e un
employat insipid purtator de tricou cu Jurassic Park și colecționar
de dinozauri din cauciuc. Anyway, filmul e ok, a cam rupt
box-office-ul, așa că dacă nu vă interesează TIFF la București sau
Timbuktu mergeți în parc, în parcul cu dinozauri, of
course.
Inside Out
Inside Out sau Întors pe dos este o animație Pixar tare
simpatică, amuzantă și educativă care răspunde într-o manieră
frumoasă, creativă și pe înțelesul tuturor la întrebarea cum
funcționează oamenii? Furia, bucuria, tristețea și frica iau forma
unor personaje hazoase care își duc veacul în interiorul unei
fetițe, Riley. Cei patru trec prin tot felul de peripeții pentru a
restabili ordinea în mintea și sufletul fetiței. Filmul este
alcătuit dintr-o sumedenie de metafore și explicații interesante cu
privire la comportamentul, sentimentele și reacțiile noastre.
Mergeți să-l vedeți, vă veți simți oleacă mai buni.
Ex Machina
Debutul regizoral al lui Alex Garland (scenarist al
filmelor 28 days later, Sunshine și autor al best seller-ului The
Beach) este cel puțin incert și dubios. Ritmul filmului e
relantios, deloc omogen și bizar. Începutul filmului
sfidează logica narativă și are mai degrabă ceva din sentimentul pe
care ți l-ar da un vis, un fel de reprezentare a unei stări
euforice și un hint pentru ce va urma. Un tânăr IT-ist
(Domhnall Gleeson) câștigă o săptămână alături de șeful său la vila
sa dintre stânci într-o zonă izolată unde nu calcă nici urșii. De
ce ai vrea să câștigi așa ceva in the first place. Deus
Oscar Isaac (șeful) e un hipster cu musculatură lucrată, ușor
minion în comparație cu vizitatorul său și nu pare neapărat un
creator de roboți și nici vreun geniu-schizoid ci un semi-alcoolic
semi-doct. Rolul tânărului angajat este acela de a testa în secret
o roboțică umanoidă jucată chiar neașteptat de bine de Alicia
Vikander pe care o știți probabil din A Royal Affair. Twist slăbuț,
dialoguri reținute cu pretenții filosofice, atmosferă nesigură, un
film care îți creează un ușor disconfort și nu neapărat în sensul
catartic.
