Vă place Isabel Allende? Eu o ador. Este minunată, în
toate scrierile sale.
"Decenii la rând m-am gândit la mama ca la o victimă,
dar am învățat că definiția victimei se referă la cineva care e
lipsit de control și putere asupra propriilor circumstanțe, și nu
cred că era cazul ei."
(Isabel Allende: Ce vrem noi, femeile? - ed.
Humanitas)
Însă realitatea este că aceste femei pe care le cunoaștem nu
știu cum să își exercite controlul asupra propriei vieți.
Și, tot realitatea, confirmă că în loc să învețe să își
controleze propria viață și să își aducă singure la îndeplinire
propriile nevoi, preferă sa își "educe" partenerii, să îi pună pe
"calea cea bună", să facă un copil și încă unul - doar-doar asta îl
va face pe partener să se schimbe.
Preferă sa controleze ce nu pot controla, în loc să învețe cum
să controleze foarte riguros ceea ce pot controla: propria viata,
propriile decizii, propriile trairi, propriile prioritati.
Este, în mare, jocul societății. O societate în care femeia -
nu doar cea de la sat, ci și cea de la oraș, femeia cu posibilități
financiare peste medie - nu își pune întrebări despre ea, ci încă
acceptă ceea ce se imaginează despre ea de către partener și de
către această patologizantă societate, în marea sa
majoritate.
A nu ști să controlezi, ca femeie, ceea ce poți controla este
doar o parte de (posibil) adevăr.
Cealaltă parte este legată de faptul că tot ce nu știi, poți
învăța.
Între aceste două părți de adevăr, însă... există lipsa de
interes pentru propria viață, comoditatea, resemnarea, trucurile,
repetarea comportamentelor pe care femeile din preajmă le au (mame,
prietene, surori). Invizibil, tiparul merge mai departe.
Tot în acest interval dintre cele două părți ale acestui
adevăr există jocul de-a victima și agresorul - în aceeași femeie.
Iar acest joc pervers jucat, din păcate, de multe femei, nu are cum
să aducă echilibru, liniște, iubire. Acest tipar murdărește și mai
mult terenul relațiilor de cuplu, indicând un grad foarte ridicat
de imaturitate psihologică și relațională.
Pentru că a face pe victima nu înseamnă și a fi victimă.
Așa încât, e simplu - dacă vrei să nu ajungi în relații
toxice, disfuncționale, abuzive, cu violență domestică, atunci
singura opțiune pe care o ai este să înveți informații corecte
despre relații, relaționare, comunicare, comportament, autonomie
emoțională și economică, tulburări de personalitate, de
comportament - și nu numai.
Viața are altă vibrație și are alt iz când trăiești în afara
abuzului, când pe lista ta de opțiuni nu există abuzul psihologic,
verbal, fizic, sexual, economic sau spiritual.
Pentru că da, abuzul e o opțiune - o poți avea sau o poți
respinge. Este alegerea ta.
În societatea traumatizanta în care trăim, fiecare femeie și
fiecare bărbat trebuie să își dorească să învețe acest lux de a
refuza orice comportament abuziv, indiferent cât de banal ar fi -
și nu doar în relațiile de cuplu, ci în toate relațiile: cu
propriii părinți, cu propriii copii, cu prietenii, cu vecinii, cu
colegii, cu șefii, cu clienții, cu persoane cunoscute online,
etc.
Sigur, când societății îi curge abuzul prin sânge și orice
refuz primit se lasă cu conflict, abuzul devine o normalitate. A fi
victimă este normalitatea. A fi abuzator e o normalitatea. Cu
foarte puține excepții, asta îți propun cei din jur - să îi lași cu
placere să intre cu bocancii în viața ta.
Adevărul gol-goluț.
Dacă taci, îți va fi bine - asta ni se induce, de când suntem
mici. Eu te încurajez să îți faci auzit glasul, nu să taci și să
reprimi. Viața nu este despre asta.
Nu este ușor să nu faci ce fac și alte femei pe care le
cunoști sau pe care nu le cunoști - știu.
Dar dacă nu îți mai surâde să faci pe victima sau sa fii
victima, cu adevarat, și te-ai hotărât să înveți cum să elimini
abuzul din viața ta, cum să trăiești în afara abuzului, atunci alta
varianta nu ai decât să faci următorii pași: învățare, integrare,
învățare, integrare, învățare, integrare.
Și tot așa, până îți refaci paradigma de viață, îți
însănătoșesti instinctele și gândirea, îți formezi instincte,
reflexe și abilități sănătoase în locul celor de supraviețuire, îți
manifești cu ușurință granițele în toate situațiile și în toate
relațiile, și faci loc lucrurilor frumoase în viața ta.
Așa că nu mai bâjbâi în hățișul internetului și nu mai aștepta
să pice de sus ceva - hai să înveți alături de mine despre toate
aceste lucruri pe care familia, școala și societatea le consideră
neimportante, neprioritare.
În loc să mergi cu turma, ocupă-te de tine așa cum tocmai
familia, școala și societatea nu vor să te ocupi. Mai citește o
dată: NU VOR. Dar nu ar trebui să fii tu cea care vrea?
de Mona Georgescu
https://www.facebook.com/MonaGeorgescuPage
