Ceainicul

Din ceainicul amintirilor răsare un tablou...
Cândva, demult, în timp ce un acul pick-up-ului umplea odaia şi inima cu Valsurile lui Chopin, iar aburii de ceai negru se întrepătrundeau cu fumul albăstrui de ţigară într-o dantelă transparentă, un surâs veghea orele târzii şi picura dulcea otravă a iubirii în sufletul meu tânăr şi naiv. O poveste de iubire niciodată începută, ca o aripă de vis împrăştiată de lumina crudă a zilei, o vreme a bucuriei, a speranţei şi a durerii, împletite într-un tot aproape de neînţeles... toate acestea au devenit zece ani mai târziu
Chopin, ceai negru şi-o ţigară Iubirea noastră a trăitun timp… un an sau poate-o seară.Chopin, ceai negru şi-o ţigarăne-au fost prieteni, ne-au păzit.Când, mai întâi, ne-am întâlnitîntr-o odaie amândoiam stat de veghe-ascunşi de ploi,privind în noi spre infinit.Ne-am încălzit în seara lungăcu un ceai negru şi amar,în aburi de mărgăritarlăsând iubire