"Responsabilitatea schimbă totul. În
momentul în care decidem că noi suntem persoanele capabile şi
responsabile de schimbarea lucrurilor, totul se schimbă.
(...) Căsnicia ta, cariera ta, viața ta, compania ta și lumea ta
devin mai bune de fiecare dată când unul dintre noi decide pur și
simplu să ia inițiativa și să facă ceea ce poate în sfera sa de
influență.
Asta nu înseamnă că nu există momente în care viețile noastre,
fericirea noastră și succesul nostru sunt influențate semnificativ
de forțe exterioare. (...) Dar atunci când alegem să ne concentrăm
asupra a ceea ce NOI putem face și asupra felului în care NOI putem
acționa, devenim dintr-odată puternici. Pur și simplu,
victimele nu creează schimbarea.
Cele cinci rânduri ale responsabilității
Una dintre cele mai simple și, totuși, cele mai profunde
experiențe ale vieții mele mi s-a întâmplat într-un avion, în
ianuarie 2002. Era o zi cu gheață și ninsoare în Cleveland şi am
ajuns la timp pentru a fi ultimul care se urcă în avion înainte de
a se închide ușa. Mi-am dat seama rapid că toți cei din jurul meu
erau într-o dispoziție foarte proastă. Nici nu m-am așezat bine, că
străina de lângă mine a spus: "Șeful meu este atât de idiot! Mă
trimite pe mine până aici, în locul ăsta uitat de Dumnezeu.
Clientul nu cumpără niciodată nimic şi niciodată nu va cumpăra
ceva. Șeful meu este atât de idiot." Auzindu-i diatriba, omul de pe
partea cealaltă a culoarului a intervenit cu propriul comentariu:
"Nu doar că șeful dumitale este idiot, doamnă, dar cei care conduc
această linie aeriană sunt și ei idioți. Nu avem spațiu pentru
picioare, suntem în întârziere ca întotdeauna și priviți la gheața
de pe aripile astea – probabil că o să murim din cauza asta."
După ce-am decolat, dispoziția a rămas aceeași și virusul
negativ s-a răspândit. Curând, toţi cei din jurul meu se
plângeau de lume, de companiile lor, de partenerii lor de viață și
a devenit din ce în ce mai rău. Până și eu îmi făceam șeful idiot,
iar eu lucrez pentru mine însumi!
Era un adevărat festin al negativității și al gândirii de
victimă. Ca toate festinurile cu mâncare de fast-food, totul
avea gust bun în timp ce era înghițit, dar după aceea, toți ne-am
simțit mai rău.
Cam la cinci rânduri în fața mea, lângă peretele etanș, stătea
o mamă cu fiul ei de doi ani. În timpul primei jumătăți de oră a
zborului, copilul tot încerca fără succes să-și ridice capul
deasupra scaunului pentru a privi în spate. De câteva ori i-am
văzut capul, altădată i-am văzut sprâncenele, dar abia după
patruzeci de minute de zbor a reușit să-și ridice capul deasupra
scaunului și și-a odihnit bărbia şi mâinile pe marginea acestuia.
Semăna oarecum cu o veveriță.
Când a văzut toți pasagerii din spatele său, a zâmbit cu cel
mai larg, cel mai natural zâmbet văzut vreodată. În câteva clipe,
acel copil a transformat cele cinci rânduri din spatele său. Doamna
cu șeful-meu-este-un-idiot a început să-mi vorbească despre copiii
săi. Tipul cu compania-aeriană-este-condusă-de-idioți a încetat să
se mai plângă și a început să se maimuțărească în încercarea de a
convinge băiatul să zâmbească din nou. Cineva a spus: "Noi toți ar
trebui să fim mai pozitivi, așa cum este copilul acela" și mi-a
sugerat să merg să-l împrumut. Când m-am oferit să iau copilul din
brațele mamei pentru câteva clipe, mama sa a acceptat bucuroasă
pauza și vizita băiatului la rândul șase a schimbat atmosfera în
câteva minute.
În timp ce eram la 9 000 de metri altitudine trăncănind
deasupra Vestului mijlociu, am avut o epifanie pe care am ajuns să
o numesc Principiul Celor Cinci Rânduri:
cei mai mulți dintre noi au colosala putere de a influența cam
cinci rânduri în jurul nostru, dar ne petrecem cea mai mare
parte a timpului gândindu-ne la şi discutând despre ce ar trebui să
facă altcineva, într-un alt avion sau pe un alt rând. Mai
mult de atât, aproape orice problemă cu care ne confruntăm – de
la încălzirea globală și terorism, până la moralul deplorabil
dintr-o companie și comportamentele de intimidare din școli – este
o problemă privitoare la cele cinci rânduri. Mai exact,
problema este doar amalgamul format din ceea ce fiecare dintre
noi face în cele cinci rânduri ale noastre. Să luăm ca
exemplu o problemă aparent de nerezolvat.
De ce reprezintă încălzirea globală și un mediu care se
deteriorează o problemă atât de supărătoare? Deoarece mediul, ca
majoritatea problemelor, este o problemă privitoare la cele cinci
rânduri. Ai putea spune că guvernul trebuie să ia inițiativa, însă
problema este rezultatul compus din deciziile pe care fiecare
dintre noi (și companiile noastre) le ia în cele cinci
rânduri ale noastre – mașinile pe care le conducem, excursiile pe
care le facem sau nu, mâncarea pe care o mâncăm, alegerile
pe care le facem în privința a ceea ce cumpărăm, reutilizăm sau
reciclăm și așa mai departe. Pe de o parte, cele cinci rânduri ale
noastre nu contează cine știe ce, dar, pe de altă parte,
problema va fi soluționată doar atunci când fiecare dintre noi
va face ceea ce poate în cele cinci rânduri ale sale.
(...) Dacă începem toți cu cele cinci rânduri ale noastre,
putem rezolva fiecare problemă cu care ne confruntăm. Fiecare
provocare pe care o avem poate fi rezolvată. De fiecare dată când
ești tentat să crezi că nu contează dacă intervii, amintește-ți de
principiul celor cinci rânduri: dacă fiecare
dintre noi începe de acolo de unde se află și face ceea ce poate,
orice este posibil. Este ușor să arăți cu degetul spre
altcineva, dar, în cele din urmă, nimeni nu face nimic." - fragment
din cartea "Ia inițiativa!" scrisă de John Izzo
***
Fie că acționăm conștient, fie că re-acționăm
(inconștient), suntem fiecare responsabili pentru acțiunile
noastre. Și nu doar pentru ceea ce facem, ci și pentru
ceea ce gândim și emitem energetic. Deoarece, așa cum
știm, chiar dacă nu avem un simț bine definit pentru energie,
respingem instinctiv oamenii pe care-i simțim agresivi.
A fi conștienți de responsabilitățile noastre
înseamnă, printre altele, să respectăm promisiunile pe care le
facem, să fim atenți la modul în care interacționăm cu ceilalți
măcar la nivelul "ce ție nu-ți place altuia nu face".
Cred că acesta este nivelul minim de la care putem avea pretenția
unei relaționări conștiente. Dar acesta este un subiect mult
prea important, așa că o să-l las pentru altădată.. ?
Acum, iată câteva argumente științifice care pun în
evidență modul în care influențăm oamenii și mediul din jurul
nostru prin starea pe care o avem în fiecare clipă. Vizionare
plăcută și.. cu folos ?
Articole conectate: Coerența globală, Transa urbană și
compasiunea și Cum ne facem rău unii altora Despre
victimizare și consecințele ei asupra sănătății noastre am
vorbit aici-link.
Recomand cu drag:
- "Ia inițiativa!" -John Izzo- comandă online aici-link;- "Cele cinci secrete pe care trebuie să le descoperi înainte de a muri" (CD) -John Izzo- comandă online aici-link.
***
ANUNȚ - Următoarele evenimente:
- Seară de Inspirație și Poveste
la IAȘI pe 25 martie -
detaliiAICI-LINK înscriere
aici-LINK,
- Serile de Inspirație și Povești din
Roman continuă, următoarea fiind joi 16 martie -
detaliiAICI-LINK.
***
În cazul în care este prima dată când ai ajuns pe această
pagină, îți spun bine ai venit! Sper ca ceea ce vei găsi să
răspundă întrebărilor și căutărilor tale, astfel încât să-ți placă
să te întorci din când în când. Sunt 580 de articole care te
așteaptă, așa că ai de unde alege :)) Pentru a căuta mai ușor un
subiect poți folosi listele "Articole recomandate", cuvintele cheie
sau căsuța "caută" din coloana din dreapta. Abonează-te la
newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar
și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu
drag?