Fetele la apusul soarelui se bagă în apă,Pe când marea se evaporă, cât vezi cu ochiul.În pădure frunzele tremură, iar când ies afarăPrecaute călcând pe nisip, se  aşează la ţărm. SpumaÎşi vede de jocurile ei zbuciumate cât e ţărmul de lung.

Fetelor le e teamă de algele scufundateSub valuri, căci te-apucă de picioare şi de umeri:De tot ce-i goliciune a trupului. Se-ntorc repede la mal,Zicându-şi pe nume, şi uitându-se una la alta.Chiar şi umbrele pe fundul mării, în beznăSunt enorme şi se văd mişcându-se şovăitoare,Parcă atrase de trupuri ce trec. Pădurea E un refugiu tihnit pe când soarele asfinţeşte,Mai sigur ca prundişul, dar fetelor negricioaseLe place să se arate stând încolăcite-n cearşaf.

Stau între ele pe vine, trăgându-şi cearşaf