Nu există bărbat care să poată lăsa vreo urmăîn această femeie. Tot ce-a fost piere într-un vis,se risipeşte dimineaţa şi rămâne doar ea.Dacă n-ar fi fruntea atinsă de clipă, ar părea uimită. Doar obrajii zâmbescmereu.Nici zilele nu se adunăpe chipul ei, ca să-i schimbe zâmbetul uşorce se răsfrânge peste lucruri. Cu aprigă fermitateface orice lucru, dar pare de fiecare dată că-i prima oară;şi totuşi trăieşte fiecare clipă. Se dezvăluietrupul ei puternic, privirea reculeasă,în vocea tainică şi oarecum răguşită: o vocede bărbat obosit. Şi nici o oboseală n-o atinge.Dacă-i priveşti fix gura, închide ochii pe jumătateîn aşteptare: nimeni nu poate îndrăzni o nesăbuinţă.Mulţi bărbaţi îi cunosc zâmbetul ambiguusau încruntarea neaşteptată. Dacă a existat un bărbats-o ştie cum geme, umilită de dragoste, plăteşte zi de zi