Ador misterul, durerea îmi displace.Splendoarea lumii sub linţoliul argintiu,cu farmec imposibil, curios mă facesă tac, să cuget, să mă pierd, să fiu.În drumul unui bob de timp, cădere prin leica de cristal cu două sensuri,e şi necunoscut, e şi durere -un univers pierdut în alte universuri:un fir de praf neînsemnat pe harta vremii,un strop de frumuseţe sau o pată,răscruce de destin cu umbre miisau doar o promisiune ce a fost uitată.Tac, mă adun, şi cuget, şi mă pierdîntre sclipirea lunii şi a gheţii.În calea inimii şi-a minţii mă încredşi nu în noaptea ce urmează vieţii.Mi-s răsfăţate gândurile mătrăşind durere,dar gerul mi se ghemuieş