Splendoarea lumii sub linţoliul argintiu,
cu farmec imposibil, curios mă face
să tac, să cuget, să mă pierd, să fiu.
În drumul unui bob de timp, cădere
prin leica de cristal cu două sensuri,
e şi necunoscut, e şi durere -
un univers pierdut în alte universuri:
un fir de praf neînsemnat pe harta vremii,
un strop de frumuseţe sau o pată,
răscruce de destin cu umbre mii
sau doar o promisiune ce a fost uitată.
Tac, mă adun, şi cuget, şi mă pierd
între sclipirea lunii şi a gheţii.
În calea inimii şi-a minţii mă încred
şi nu în noaptea ce urmează vieţii.
Mi-s răsfăţate gândurile mătrăşind durere,
dar gerul mi se ghemuieşte-n oase.
Nu ştiu ce treabă are timpul peste ere,
ştiu doar că vremurile-s friguroase.
Şi, ca să scap de viforul de-afară
lăsat-am în clepsidră azi să cadă
cuvinte-n loc de fire de nisip şi, iară,
la Eddie am legat un semn drept nadă.
(2017)
