Învelim miezul unui gând cu o convenţie numită cuvânt. Cuvântul e o coajă subţire, o scoică goală. Îi dăm drumul în lume, în sunet trecător ori în mai durabila urmă a unui instrument de scris. Gândul călătoreşte între oameni în forma aceasta abstractizată. Ajunsă la destinaţie, cochilia e umplută iarăşi cu miez. Identic, asemănător sau diferit...
Scoici pentru visuri
Las cuvintele să picure în lumeca din rana sângerândă a visării,sa dea gândurilor mele numeşi să pună verbe pe aripa zării.Poate nu s-or pierde toate printre şoapte,poate ai să prinzi vreun înţeles ascunsdin acele vorbe în vers înşirate,înţeles la care nici eu n-am ajuns.Că de-am scurs visarea mea de lacrimişi de hohote de râs sau zâmbet, bucuria,de-am dansat pe ritmul unor patimisau, încrâncenată, cu mânia,când cuvintele s-au depărtat mineau rămas doar scoici secate de-nţeles,deşi zămislite-au fost atât de pline. Şi acum din ele ai de-alescochi