Pe cerul nopții plin de stele
aleargă visurile mele
neîmblânzite și rebele.
Pe zarea lumii neștirbită
gândul străpunge-ntr-o clipită,
vultur cu-aripa ascuțită.
Cu tălpile de lut lipite,
cu lanț de dor și de ispite
caut cărări închipuite.
Și mă descui din lanț cu vrere,
lutul mi-i paznic și durere,
doru-i pârjol și mângâiere.
Pe drumuri lungi pline de colb
alerg cu visul meu cel orb,
cu gândul zările le sorb.
alerg cu visul meu cel orb,
cu gândul zările le sorb.
În pumn adun zvon de scânteie,
sămânță plină de idee.
Și-i colb și pumnul când se-ncheie...
Din colb se-ncheie un ulcior
legat cu patimă și dor
din lutul prins peste picior.
'Năuntru-i o nălucă oarbă...
Tu bei, ea poate să te soarbă
și zările încep să fiarbă...
(2020)
