Organizez concurs de înjurături. Cât mai pitoreşti. Dacă
se poate, în limbi cât mai exotice, dar şi româna e acceptată.
Pentru prietenul meu, Cal-ciorap. Cele mai suculente înjurături pe
care le ştiu eu sunt în ungureşte şi le-am învăţat, evident, într-o
excursie şcolară, pe-a 5-a. Prima zice aşa: „Întinde-ţi-ar câinii
vagabonzi maţele de la Dunăre până la Tisa”. A doua urează cu
aproximaţie: „Să-ţi mănânce viermii peretele despărţitor din
nas”.
Cal-ciorap este personajul pe care vreau să vi-l prezint
eu astăzi, după două zile de corectură la „Evanghelia după Lilit”.
E băiat finuţ, vorbeşte mai multe limbi străine decât Pico della
Mirandola, numai că e tricotat (de Bunica, în „Poema desnuda” –
cine a citit, ştie). Şi cam ghinionist. Fiind cal de aventuri,
trece prin tot felul de peripeţii care nu sunt neapărat benefice
pentru cineva 100% din lână. Voi v-aţi păstra calmul dacă v-aţi
trezi că mereu vi se deşiră câte un membru, câte un organ, câte un
sentiment? Presupun că nu. Aşa că, drăguţul de Cal-ciorap înjură.
Nu foarte des, dar, totuşi, în peste 200 de pagini, are multe
ocazii. Înjură elegant, livresc, pitoresc. Înjură de balauri, de
aţe şi foarfeci, de maşini de spălat fără program pentru lână.
Înjură în versuri, pentru că a avut ghinionul să se nască într-o
carte de poezie, şi încă într-una în care evoluează de-a valma
personaje de basm, personaje din folclor şi oameni absolut reali
din peisajul teatral autohton (personalităţi importante, nu spun
cine). A, şi oameni pe care i-am inventat şi, pe urmă s-au şi
materializat, respectând cele mai mici amănunte ale ficţiunii – dar
despre asta voi face o dată o postare separată.
Despre Cal-ciorap mai trebuie să ştiţi că are o
meteahnă: i s-a pus din naştere un fel de încâlceală de lână, un
smoc, mai exact, drept în frunte. Am vrut să-l tund, dar el zice că
acolo trebuia să aibă un corn, numai că i s-a terminat aţa Bunicii.
Aşa că bietul meu prieten e extrem de nefericit ori de câte ori
cineva nu îşi dă seama că el nu e un amărât de cal, ci ditamai
unicornul. Pentru că nu trebuie neapărat să ai un corn în frunte
dacă îl păstrezi în inimă.
Deci, aştept înjurături pe adresa mea şi a lui
Cal-ciorap. Scotociţi prin lada bunicii, prin clondirul cu pălincă
al lui tata-socru, scoateţi de la naftalină tot ce aveţi. E pentru
o cauză nobilă: poezia vindecă prostia. Sau poezia salvează
România. Cum vă coafează mai bine.
