Maestru-al toropirilor de-alcov,
îţi tulbur somnul cărnii de
cuvinte...
Bat la fereastră cu un flutur mov,
abia încălecat, deloc cuminte...
Îţi cer sfios, bătând dintr-un
picior,
secretul ce sugrumă orice floare:
să fiu, vreau, ucenică în amor!
Deci, îţi răstorn avutu-mi la
picioare:
domnesc peste doi sâni ce stau să
puşte,
molcom torcând din sfârcuri asortate
-
au sutienul botniţă, turbate,
dar încă n-au găsit pe cin’ să
muşte!
O gură am: nici ea supusă nu e,
căci nu e nimeni c-un sărut
s-o-nchidă;
Am fese ce, roşind, în spate suie
Şi-n pârg pocneşte carnea lor
timidă…
O minte am şi, zău, zăbală n-are
plus suflet ce de-nsingurare geme;
Şi-un nu ştiu ce ascuns între
picioare
(un loc de unde n-au ieşit poeme)…
Le-aduc pe toate, după inventar,
Material didactic să ne fie
De ce le-aş ţine frânte în sertar?
Mai bine să asude pe hârtie!
Ce-aş mai avea? Cuvinte ce aspiră
Să-nveţe meşteşug de hetairă…
