Voi câte obiecte diferite puteţi înghesui într-o cutie
de chibrituri?
Ieri a fost prima zi în care m-am apucat să corectez
manuscrisul cărţii mele cu Lilit şi anunţ ca pe o mare victorie că
am parcurs primele 11 pagini (5%). Poate că nu voi termina într-o
săptămână, cum speram, dar până la jumătatea lui aprilie tot îi vin
de hac! Mai întâi am scotocit prin toată casa după caietul ideal
(am mereu un stoc la îndemână, nu pot scrie poezii decât pe hârtie
şi, de multe ori, simt nevoia să fie un caiet neînceput). Am testat
câteva caiete, unele poroase, altele cu fila aproape transparentă,
dacă nu au pătrăţele nu le pot suferi. Am schimbat două tipuri de
cerneală (una care se întindea ca o caracatiţă şi făcea purceluşi,
cealaltă de un albastru leşinător – până la urmă le-am combinat).
Ah, am uitat să spun, m-am hotărât să rescriu toată cartea, 226 de
pagini A4, de mână, cu stiloul, ca să o pot corecta. Eu scriu
literatură numai cu stiloul.
Actorii au obiceiul de a-şi scrie rolurile de mână pe
caiet (cel puţin aşa ne-a învăţat dl. Cătălin Naum), aşa cuvintele
dramaturgului devin ale actorului. Iar eu simţeam că trebuie să fac
ceva pentru ca textul acesta, pe care îl pierdusem, să redevină al
meu. Am lăsat textul să curgă prin mine şi era ciudat, nu mai eram
eu cea care îl scrisese, era ca şi cum aş fi regăsit în garderobă o
rochie preferată care mi-a rămas mică.
Ieri am corectat primul capitol, cel în care personajul
principal merge şi merge prin deşert, călare pe un Cal-ciorap
fermecat şi însoţit de o Jumătate-de-câine. Plus alte câteva
personaje: o Fustă travestită în umbrelă şi o Rimă care acum îşi
face debutul. Cal-ciorap vorbeşte cel puţin 25 de limbi străine,
iar Jumătate-de-câine e morocănos şi nu prea vorbeşte. Capitolul
acesta conţine şi fuga mea, chiar a mea, a Cristei, de la Mureş la
Bucureşti, aşa că amintirile m-au obosit şi emoţionat. Şi mi-am
amintit şi de jocul cu cutia de chibrituri din copilărie. (Vă
provoc! Eu pot să bag 100 de obiecte complet difetite într-o
singură cutiuţă! Voi?)
