îmi așez coatele pe masă și plîng este o curgere blîndă a lacrimilor, atît de diafană încît simt că izvorăsc sunt șipotul mărilor grăunță, cît de mare este numele tău! cât de frumos te așez, pămînt din pămînt și germenul încă viu în tine acum cînd viața mea a fost separată în frînturi de eternitate și reunită în chipul rece al statuilor rece și rău totul în inversul luminii care m-a clădit