Trecându-şi rădăcinile ascuţite prin trupul pământului îşi izbeşte seva de marginile frunzelor rostogolindu-şi spre lumină fructele.

Crestându-şi fiecare dimineaţă înlăuntrul şi transformând razele lunii în picături de rouă crudă respiră tot mai des aşteptând nemurirea.

Sub povara timpului nemişcat îşi revarsă ideile despicate prin ramuri păzindu-şi cuiburile în aşteptarea cântătoarelor ce-i vor cotropi universul.

Neliniştea fiecărui anotimp se aşterne în cercuri ascunse segmentând nemişcarea şi înălțându-i fiecare coroana cu încă un răstimp de aşteptare.

Spaţiul dintre arcuirile umbrelor îşi eliberează nostalgiile amintirilor care se deschid înspre infinitul cerului prin răsucirile ramurilor resemnate.

August 2003