Trecându-şi rădăcinile ascuţite
prin trupul pământului
îşi izbeşte seva de marginile frunzelor
rostogolindu-şi spre lumină fructele.

Crestându-şi fiecare dimineaţă înlăuntrul
şi transformând razele lunii
în picături de rouă crudă
respiră tot mai des aşteptând nemurirea.

Sub povara timpului nemişcat
îşi revarsă ideile despicate prin ramuri
păzindu-şi cuiburile în aşteptarea
cântătoarelor ce-i vor cotropi universul.

Neliniştea fiecărui anotimp se aşterne
în cercuri ascunse segmentând nemişcarea
şi înălțându-i fiecare coroana
cu încă un răstimp de aşteptare.

Spaţiul dintre arcuirile umbrelor
îşi eliberează nostalgiile amintirilor
care se deschid înspre infinitul cerului
prin răsucirile ramurilor resemnate.

August 2003