Cel mai prețios lucru din viața mea este faptul că m-am împăcat cu realitatea. Cu toate furtunile și incertitudinile ei. Cu toate întrebările ale căror răspunsuri voiam mai demult să le cunosc și e posibil să nu ajung niciodată la ele.
Asta nu înseamnă că am devenit indiferentă, resemnată sau că nu mai am reacții și pulsiuni de nici un fel în fața provocărilor cotidiene. Ci că ele sunt scurte și le simt ca fiind parte din normalitate, din "a fi viu". Din pachetul pe care scrie Viață.
Iar când aceste reacții apar, le modelez ușor cu ajutorul conștienței. Adică: mi-amintesc rapid că reacția mea la ceea ce se întâmplă depinde doar de mine, nu de ceilalți, nici de ceva exterior. Concret: pot alege să mă frustrez fără să rezolv nimic dar producând în creier niște reacții cu rez...