Cel mai prețios lucru din viața mea este faptul că m-am
împăcat cu realitatea. Cu toate furtunile și incertitudinile
ei. Cu toate întrebările ale căror răspunsuri voiam mai demult
să le cunosc și e posibil să nu ajung niciodată la ele.
Asta nu înseamnă că am devenit indiferentă, resemnată
sau că nu mai am reacții și pulsiuni de nici un fel în fața
provocărilor cotidiene. Ci că ele sunt scurte și le simt ca fiind
parte din normalitate, din "a fi viu". Din
pachetul pe care scrie Viață.
Iar când aceste reacții apar, le modelez ușor cu ajutorul
conștienței. Adică: mi-amintesc rapid că reacția mea la ceea
ce se întâmplă depinde doar de mine, nu de ceilalți, nici de
ceva exterior. Concret: pot alege să mă frustrez fără să rezolv
nimic dar producând în creier niște reacții cu rezultate
toxice pentru organism. Sau: pot să țin la sănătatea
mea și să accept că unele lucruri se întâmplă fix așa cum vor ele,
nu cum vreau eu. Și m-am obișnuit să aleg varianta a doua.
Am cunoscut oameni care au reușit să-și oprească reacțiile și
suferința evitând emoțiile negative, sugrumându-le pur și simplu,
negându-le și/sau evitând să se uite în locul în care
acestea au apărut. Încetul cu încetul au reușit să ajungă la
aceaastă "performanță", dar fără să vrea, simultan
și-au anulat și partea aceea capabilă să simtă
bucuria. Așa că trăiesc dar fără să se simtă
vii.
Mă bucur că n-am rămas blocată în perioada-n care și eu
credeam că a fi detașat înseamnă să devenim un fel de roboți
insensibili. Și mă mai bucur pentru faptul că am înțeles că fără
a accepta viața fix așa cum e, nu putem simți bucuria și nu putem
prețui unicitatea și minunea fiecărei clipe în care suntem
VII.
Acum, privind în urmă, mi-am dat seama că acest
rezultat (pe care mulți spun că și-l doresc) depinde
exclusiv de capacitatea omului de a accepta câteva
chestii științifice legate de funcționarea speciei noastre și de
natura realității (link) și câteva despre adevărata noastră natură
(link). Nimic complicat.
Există și oameni care nu doar că s-au împăcat cu realitatea ci
s-au și împrietenit cu ea. Da, e un pic mai mult :)).
Oameni pe fața cărora simplitatea, împăcarea și bucuria radiază
așa cum nu poți descrie în cuvinte. Și nu știu cum se
potrivește.., că de fiecare dată când întâlnesc un astfel de
om, alături de cele trei caracteristici există întotdeauna și
simțul umorului. Atât de prețios...
Un astfel de om este Emily Levine - actriță și autor de
texte umoristice. Evident, n-o cunosc personal. Însă după ce am
ascultat și simțit discursul ei TED, mi-a fost clar că este
unul dintre acei Oameni pe care i-am descris
mai sus. O spune într-un mod atât de frumos și de simplu: "Viața
este un dar extraordinar, îl îmbogățești cât de mult poți, apoi îl
dai înapoi". Vă invit la o porție minunată de inspirație
pe care Emily ne-a oferit-o cu generozitate înainte de a
pleca..
Filmul pe care-l recomand astăzi ne poartă într-o călătorie
plină de căldură și candoare dar și de alte lucruri pe care
le conține.. viața. E asemeni unui puzzle pe care-l poți
înțelege și de care te poți bucura abia după ce ai pus ultima
piesă.
Este un pic bulversant prin gradul de imprevizibil pe care-l
conține și prin modul în care ne poartă în poveste. Dar sper din
toată inima să aveți răbdare cu el pentru a-i primi darul de
inspirație și înțelepciune. Se numește "Life itself" (care a
fost tradus drept "Asta-i viața") și-l puteți urmări cumpărând
dvd-ul sau online mai jos unde l-am pescuit de pe net, vizionare
plăcută.. (*Reamintesc persoanelor care primesc newsletter-ul
automat de la Blogspot că pentru a viziona materialele video
e nevoie să intre pe site/blog cu click pe titlul
articolului.)
Articole conectate cu subiectul: Despre gestionarea și
vindecarea suferinței, Reperele care ne modelează viața, Vrei o
viață NOUĂ? Nimic mai simplu.. și Sursa nefericirii
noastre.
Cărți recomandate:
- "Nimic nu se schimbă până când tu nu te schimbi" -Mike Robbins-
comandă online aici-link sau aici-link;- "Puterea aprecierii" -Mike Robbins- comandă online aici-link;
- "Schimbând gândirea, îți schimbi viața" -Brian Tracy- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Învățături care schimbă vieți" -Marilee Adams- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Cum să-ți reinventezi viața" -Jeffrey E. Young, Janet S. Klosko- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Înghite Platon, nu Prozac!" -Lou Marinoff- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Întrebări fundamentale. Filosofia îți poate schimba viața" -Lou Marinoff- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Cum să obții ceea ce vrei și să vrei ceea ce ai" -John Gray- comandă online aici-link sau aici-link;
- "Noua ta viață începe când înțelegi că nu ai decât una" (*roman fain) -Raphaelle Giordano- comandă online aici-link.
***
Dacă ai ajuns pentru prima oară aici, îți urez bun venit! Este
o pagină cu materiale care ne ajută să devenim mai buni și mai
conștienți în alegerile noastre. Poți alege mai ușor un
subiect cu ajutorul cuvintelor cheie din coloana din dreapta.
Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole,
recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog.
Te mai aștept,
cu
drag?