Cum sa obtii tot ce iti doresti – si asta chiar pe bune

  • Postat în Edu
  • la 21-05-2018 18:20
  • 281 vizualizări
Cum sa obtii tot ce iti doresti – si asta chiar pe bune
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe O noua perspectiva

În articolul precedent, care este aici am promis că voi veni cu o continuare. A trebuit să treacă încă un timp de experimentări şi pregătiri, dar sper că acest timp de aşteptare a meritat! De fapt, la sfârşitul articolului vei decide.

Povestea sună aşa: anul trecut (2017), cam tot aşa pe la mijlocul lui mai, sau chiar înainte de mijlocul lui mai, ne mutaserăm. Aveam relativ puţine lucruri, poate doar cele necesare supravieţuirii, şi ce am mai colecţionat. Veniturile noastre erau mici, iar această localitate este departe de lmea civilizată, unde există locuri de muncă bine plătite. Dar ne mutaserăm aici din cauza chiriei super ieftine. Când scriu că aveam doar ceva strict pentru supravieţuire, mă refer şi la faptul că nu aveam nici măcar calculator. Nici măcar maşină de spălat. Ne spălam hainele la vecini, apoi mai târziu am primit împrumut o maşină de spălat semiautomată.

Ei bine, în aceea perioadă grea de început, o vecină de-a noastră mi-a dat o carte… nu mai ştiu cum se numeşte, era oricum fotocopiată. Nu-mi propun să fac o recenzie a cărţii, ci să-ţi demonstrez practic că legea atracţiei funcţionează , însă nu aşa cum este prezentat de exemplu în filmul „Secretul”.

Evident că ştiam de legea ateracţiei şi cum funcţionează, dar de fapt ştiam greşit cum funcţionează. Ceea ce scria în cartea aceea era altceva. Am început imediat să pun în practică acele cunoştiinţe nou dobândite, şi iată ce s-a întâmplat de atunci şi până astăzi:

  • Am primit o ofertă de loc de muncă, cu un salar destul de bun. Chiar bun! Viaţa noastră a început uşor să se schimbe în bine
  • O situaţie surpriză a apărut în viaţa noastră şi ca rezultat, ne-am cumpărat o maşină de spălat de ultimă generaţie, cu afişaj digital. Suntem foarte mulţumiţi de ea
  • Cunoştiinţele noastre vechi au plecat uşor uşor din viaţa noastră şi în locul lor au venit alţii.
  • La început, după cum scriam, nu aveam nici măcar calcultor. În toamna anului trecut am achiziţionat acest calculator, iar în decembrie ne-am conectat la internet.
  • Poate cireaşa de pe tort: am achiziţionat o maşină:

Pe lângă asta, încă alte şi alte lucruri mi mici s-au petrecut. Bucuriile mici sunt premergătoare bucuriilor mari.

Acum să vedem partea tehnică. Cum să faci ca să ţi se îndeplinească dorinţele, să atragi ceea ce vrei

Nici nu e nevoie să citeşti aşa multe cărţi despre legea atracţiei. Aplică ceea ce-ţi scriu, iar după un timp, aştept să-mi scrii într-un comentariu cum ţi-a mers.

  1. Ia un caiet gol, sau agenda. De preferabil nescrisă şi cu multe pagini. Vei avea ce scrie! Mai ai nevoie să laşi mai multe pagini goale, de aceea e bine să începi un caiet sau o agendă cu muuuulte pagini.

2. După cum ştii (cel puţin teoretic), te gândeşti la un lucru, iar Dumnezeu (sau Universul, cum este denumit în filmul „Secretul”) ţi-l îndeplineşte. Astfel, pe prima pagină a caietului, sau pe a doua dacă nu veri să începi cu prima pagină, scrie acest text. Nu întreba de ce, ce rost are, doar copiază-l:

Convenţie de reuşită

Tu Doamne, mi-ai îndeplinit planurile şi mi-ai fost colaborator. Tot ce am e de la Tine şi din orice, o zecime ţi-o dau Ţie. Tu Doamne, eşti angajatorul meu, ajutorul meu, liderul meu, sursa tuturor.

3. Pe următoarea pagină, sau poate chiar după două pagini goale, scrie lista dorinţelor. Acum vorbim doar de o listă scurtă. Dorinţele să fie exprimate la timpul prezent, ca şi cum deja ai avea ceea ce vrei. Un exemplu:

Lista mea

  1. Pe lângă muncă, mai am o activitate: sunt part-time freelancer şi sunt căutat pentru munca mea
  2. Mi-am găsit partenerul (partenera) şi trăim o viaţă fericită şi împlinită
  3. Locuiesc într-un nou apartament
  4. Am mobilă nouă şi stilată

Acestea sunt doar exemple. Tu scrie ceea ce îţi doreşti pentru tine. Regula e că dorinţele să fie ale tale, doar ale tale, nu inspirate de alţii şi să fie formulate la timpul prezent, ca şi cum deja ai fi în posesia lor.

4. Ce nu ai voie să scrii în listă. Aşa ceva nicidecum să nu apară:

să nu ceri bani! Cu banii cumperi lucrurile pe care le vrei, deci în final nu ai nevoie de bani, ci de lucrul pe care îl doreşti.

să nu scri dorinţe pentru alţii, indiferent cât de dragi ţi-ar fi acele persoane. Prin faptul că pui dorinţe pentru o altă persoană, tu îi strici ritmul său. Lasă-l pe el/ea să hotărască ce i-ar place, nu interveni tu! Dacă tot ai nişte persoane dragi pentru care ai dori să li se îndeplinească dorinţele, atunci mai bine le-ai da acest articol să-l citească şi să-l aplice. Da, prin asta le-ai face cel mai mare bine.

– nu manipula alte persoane prin dorinţele tale! Fiecare om are liber arbitru, nu este obligat nimeni să facă aşa cum zici tu, doar aşa de dragul tău. Să dau un exemplu: Vreau ca Matei să semneze odată respectivul contract, pentru ca să-l am ca şi client stabil pe timp îndelungat . Şi dacă respectivul Matei nu vrea să semneze contractul? Nu e obligat să o facă! În acest caz, formulează dorinţa aşa: Am un client care este foarte mulţumit de produsele/serviciile mele, astfel că e un client stabil şi pe termen lung. Poate nu firma lui Matei va fi clientul tău stabil, ci cu totul altul, la care nici nu te aşteptai. În plus, prin dorinţele în care manipulezi persoane sau situaţii, îi dai lui Dumnezeu indicaţii cum să facă, ceea ce e cotraindicat. Tu doar scrie ce îţi doreşti. Cum, prin ce metode, asta e deja treaba lui Dumnezeu şi o va face mult mai bine decât ai crede.

5. Dorinţele să fie de bun simţ şi în armonie cu un bun mers al societăţii şi al mediului înconjurător. Adică nu îţi doresţi arme ca să tragi în oameni, nu îţi doreşti să achiziţionezi rachete balistice, droguri, sau să fii patronul unei firme de fracturări hidraulice, sau să razi pădurile. Suntem aici pentru a face lumea mai bună! Şi poate pentru a repara daunele produse de înaintaşii noştri…

6. După ce ai scris lista, lasă loc liber. Vei ami scrie şi în viitor. Apoi după ce ai mai lăsat loc liber, scrie acest text. Nu întreba de ce, sau ce rost are, nu întreba nimic, doar scrie-l:

Toate dorinţele se îndeplinesc pe calea lui Dumnezeu, cu inspiraţia de la Dumnezeu şi cu ajutorul lui Dumnezeu.

7. Acum urmează lista detaliată a dorinţelor.

În lista scurtă, fiecare dorinţă a primit un număr. Acum mergi mai departe în caietul tău şi pe o altă pagină liberă, scrie una din dorinţele din listă şi scrie-o detaliat. Hai să luăm un exemplu.

4. Am mobilă nouă, stilată

Am în cameră o mobilă nouă, de culoare albă, stilată, în stil vintage. Mobila dă un aspect elegant camerei. Îmi place foarte mult această mobilă şi a sosit mai devreme decât mă aşteptam.

Totodată această mobilă m-a căutat pe mine, aşa cum eu am căutat-o. În sfârşit ne-am întâlnit!

Poţi să scri şi mai detaliat, din câte părţi să fie alcătuită, cum. Aici depinde de preferinţele tale. Am dat doar un exemplu. La sfârşit vezi că am scris propoziţia: Totodată această mobilă m-a căutat pe mine, aşa cum eu am căutat-o. În sfârşit ne-am întâlnit!

Aceasta e o frază cheie: la fiecare dorinţă, descrierea să se termine cu „x m-a căutat pe mine aşa cum şi eu l-am căutat pe x.” x fiind obiectul sau experienţa dorită.

Apoi pe o pagină nouă, ia o altă dorinţă din lista scurtă şi descrie-o detaliat. La sfârşit, scri de asemenea că x m-a căutat pe mine aşa cum şi eu l-am căutat/am căutat-o. Dacă nu ai un partener de viaţă/parteneră şi îţi doreşti, tot aşa poţi scrie o pagină cu trăsăturile partenerului/partenerei dorite.

8. Ai scris lista scurtă, ai scris lista detaliată. Ai scris conform indicaţiilor, adică la timpul prezent, ca şi cum deja ar fi ale tale. Ai scris cele două texte pe care le-am dat să le copiezi. Ai cerut dorinţe bune pentru tine şi nu pentru alţii. Acum, mai departe ce e de făcut? Închide caietul şi pune-l deoparte. Acum pune caietul într-un loc unde să ştii de el şi lasă-l acolo. Nu îl mai răsfoi zilnic. De fapt, un timp nici nu te uita în caiet. Fă altceva, trăieşte-ţi viaţa aşa cum poţi în acest moment şi fii recunoscător pentru ceea ce ai acum! Nici nu te mai gândi la dorinţele scrise. Oricum, aşa le-ai scris de parcă deja ar fi în posesia ta.

9. Donează, ajută! Chiar dacă momentan ai puţin, dă o parte din acel puţin. După un timp vei avea mai mult şi vei putea da mai mult. Unii donează dând zeciuială, alţii doar donează în scopuri caritabile, sau pur şi simplu cuiva care ştii că are nevoie. Eşti în timpul de aşteptare, aşa că umple acest timp distrându-te, simţindu-te bine, fiind recunoscător pentru ceea ce ai şi donând, ajutându-i pe ceilalţi. Fă doar acestea, nu te gândi la caiet şi la ce ai scris acolo.

10. Săptămâni întregi nu se va întâmpla nimic, după care diverse oportunităţi vor apărea. Vei vedea cum poate un obiect pe care înainte nu ţi-l permiteai, va ajunge la tine printr-o ocazie specială. Poate cineva te va ajuta să îl cumperi, sau îl vei găsi la preţ redus, sau printr-o ocazie nemaipomenită va ajunge la tine. Prinde oportunităţile, acestea sunt răspunsurile la dorinţele tale!

O completare: am scris că niciodată, niciodată să nu ceri bani. În loc să ceri bani, scrie stilul de viaţă pe care doreşti să îl trăieşti şi scrie în lista de dorinţe un servici bun. Am un loc de muncă bine plătit care îmi place. Şi angajatorul m-a căutat pe mine, aşa cum şi eu l-am căutat. Am cunoscut o familie care a făcut din ban un zeu. La ei e ceartă tot timpul, şi atunci când sunt bani şi când nu sunt. Tu sper că vrei să duci o viaţă minunată, nu?

Ce să spun mai departe, sper că ţi-am fost de folos. Aştept să îmi scri ce ai experimentat!

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente