Ce găseşti în cărţile de dezvoltare personală, şi ce e în realitate?
Tu ştii şi ai auzit de multe ori că dacă oferi cuiva un bine într-un mod neconditionat, atunci vei primi şi tu la nevoie, cândva un ajutor. Asta cu condiţia ca ajutorul pe care îl dai să fie din toată inima, necondiţionat şi la o persoană care nu are cum să te răsplătească.
Aşa. Şi ajuţi, dar te îndoieşti că pe tine te va ajuta cineva, îţi va răsplăti cineva. Asta e o teorie foarte frumoasă, dar nu merge în practică. În realitate, oamenii sunt prea răi ca să se mai uite la tine. E doar o poveste care ar suna frumos dacă ar fi reală. Deci nu funcţionează şi atât a fost articolul.
Dar dacă totuşi funcţionează?
Personal mai ajut din când în când persoane aflate la greu. Nu am un obicei din aceasta, nici nu am făcut cel puţin până acum acte de caritate pentru mulţimi mari de persoane. Mai ajutam doar aşa, când mai vedeam pe cineva că are nevoie.
Într-o bună zi, în timp ce mă aflam la lucru, am mers la cantina fabricii să-mi cumpăr ceva de mâncare. Totul a decurs bine, domnişoara de la casă mi-a încasat consumaţia şi… după aceea a venit surpriza. Mi-am căutat portofelul peste tot, dar nu l-am găsit. Normal că nu l-am găsit, pentru că l-am uitat acasă. Dar cum să facem, cumpărăturile sunt deja încasate? Să renunţ la ele? Atunci domnişoara mi-a spus frumos să nu-mi fac griji şi pot să îi aduc şi mâine banii.
A doua zi, am mers din nou la cantină. Am mers exact la ţintă, la domnişoara de la casă, pentru a-i da banii pentru consumaţia de ieri. Mă apropiu de ea şi-mi spuse: „nu mai trebuie să plăteşti, cineva a plătit pentru tine”. Nu m-aş fi aşteptat ca cineva să plătească pentru mine, chiar am rămas înmărmurit de uimire pentru o secundă. Cine a plătit, rămâne o persoană necunoscută. Gestul însă va rămâne!
Luăm o pauză de citit şi vizionează acest filmuleţ. E mai vechi, ce-i drept, dar meajul contează:
Ce avem de învăţat din această experienţă?
Conexiunile dintre oameni sunt complexe, nu cred că ştie cineva întru totul cum sunt aceste conexiuni. Cert este că ele există şi funcţionează.
Dezvoltarea personală nu înseamnă doar să citeşti cărţi fie că eşti acasă, în autobuz, în metrou, în tren, în parc sau oriunde altundeva. Dezvoltarea personală începe atunci când îndrăzneşti să faci ceva nou, când spargi o barieră mentală. Mai mult, dezvoltarea personală începe când ieşi în lume şi faci schimbarea pe care vrei să o vezi! Indiferent cât de mică ar fi!
Vrei o lume mai bună? Sper că povestea mea te va inspira. Dacă poţi ajuta pe cineva, ajută necondiţionat! Ajută, şi la un moment dat, vei primi un ajutor. Sprijina-i pe producatorii locali, de exemplu din piete. Ajută comunitatea din care faci parte!
În încheiere, redau două citate care mi se par relevante pe tema aceasta:
„Dacă nu ştii ce să faci cu viaţa ta, fă ceva care salvează vieţi. Lumea este plină de oameni în nevoi. Fii parte din viaţa lor, partea care le umple nevoile”
-Sanjeev Saxena
Citatul acesta îşi pierde farmecul dacă îl traduc, aşa că îl scriu aşa cum e, în original, în engleză:
„Live for yourself and you will live in vain. Live for the others and you will live again”
-Bob Marley