Părinții mei știu ce au în
casă,
ce au crescut
nu sunt o ființă depravată
cum mă prezinți lumii tu!
Am plâns tremurând în fața ta
că mă spinteci de sus până jos
e teama că nu pot să fug să mă
acund,
de tot răul tău.
Un strop de omenie dacă ai
simți lacrima-mi curgând
cu același dureros foc,
ce-a ars doar în mine ani la
rând.
Dacă de atâtea ori
brațele tu ți-ai încrucișat
când doar sinceră îmbrățișare ți-am
cerut,
dacă ochii tăi n-ar fi privit spre
ea
cu străluciri de stele avajnicei iubiri,promise
mie,
dacă nu m-ai fi ucis…
din pana-mi n-ar mai curge
sânge.
Înstrăinarea dintre noi,acum
analizând
cât e sicriul redeschis
în osemintele sufletului mai
văd
durerea…pierderii a copilariei mele îngeresc
vis!
Părinții știu laleua albă
din mine
și n-o terfelesc
cum ai făcut-o tu
autor Adam.Oc
