Majoritatea dorim pe cineva alături.
Pe un om care să rezoneze cu noi, cu care să avem chimie
și conexiune, cu care să bem cafeaua dimineața. Un om căruia să-i
spunem „Bună dimineața” și „Noapte bună”. Ne dorim pe cineva
responsabil, asumat, care să ne fie alături la bine și la
rău.
Dorim să fim iubiți, alintați și așteptați.
Nu mai vrem dezamăgire și durere. Nu mai vrem ca să dea
cu noi de pământ. Ne promitem că nu vom mai pierdem timp lângă
oameni indiferenți, că nu ne vom mai ține cu dinții de relații
consumate. Pășim cu mai multă încredere și știm ce dorim cu
adevărat.
Însă, câți vor pe cineva alături pentru a construi o
relație sănătoasă și serioasă și câți vor pe cineva doar ca să nu
fie singuri?
Câți vor pe cineva alături, fiindcă sunt capabili să
ofere iubirea lor fără așteptări și câți își doresc pe cineva,
pentru că se simt abandonați?
Câți dintre noi pot sta în tăcere cu ei
înșiși?
Câți sunt bine cu ei înșiși? Câți se iubesc cu adevărat
pe ei înșiși? Câți sunt conștienți că nici un om nu este colacul de
salvare a cuiva? Nimeni nu ne poate salva, noi suntem proprii
noștri salvatori.
Dacă nu suntem împliniți cu propria singurătate, nu vom
găsi liniștea nici lângă cineva.
Dacă suntem dependenți emoțional, nu vom crea relații
sănătoase, mereu vom avea frica că vom fi lăsați, mințiți și
înșelați. Dacă nu suntem bine cu noi înșine, nu vom fi mai fericiți
nici atunci când vom găsi pe cineva cu care vom împărți patul și
casa.
Cel mai important om suntem chiar noi. Cu noi trebuie să
facem pace și claritate.
sursa
https://destainuirilemariei.com/
.jpeg)
