De mai mult de o lună am luat-o acasă.

La Centrul de îngrijire e lagăr de exterminare. Nu dezvolt.

M-am descurcat singur cu injecții, perfuzii, tratamente și îngrijirea ei, cu tot ce înseamnă asta.Cu grijă și cu drag.

Intr-unul din momentele de luciditate mi-a spus s-o las să plece.

Dacă vrei și dacă trebuie, du-te iubito!

Faptul că te iubesc nu înseamnă că te rețin ci că vreau ce e mai bine pentru tine.

Si ne privim în ochi cu lacrimi grele pe obraji bătrîni.

Mă duc, dar mai vreau să stau cu tine.Că numai mama m-a mai îngrijit așa, în copilărie, cum mă îngrijești tu acum.

Ziceai că ți-ai luat nevastă tînără, să aibă grijă de tine la bătrînețe…

Cățelușa am dat-o la o prietenă și o mai scot din cînd în cînd la plimbare.

Mă doare cumplit durerea ei, imobilitatea ei,incapacitatea de a vorbi,dorința de a se termina odată.

De o săptămînă am trecut pe morfină.

Uneori mi-e greu.De sîmbătă pînă duminică seara m-a terorizat, realmente.

Am chemat-o pe sora mea să stea cu ea două ore, să pot ieși și…poate mă calcă o mașină.

Era cît pe ce, iar doamna de la volan m-a întrebat- ți s-a urît cu viața, bătrîne?

Da, mi s-a urît.

A coborît de la volan, m-a dus pe trotuar,mi-a șters lacrimile și și-a cerut iertare.

M-am întors acasă, am adunat toate insemnele religioase și le-am pus într-un sertar.

Dumnezeu are alte treburi. Nu-L condamn.Văd ce se întîmplă în lume, dar nu mă mai rog.

Facă-se voia ta Doamne!

Oi fi privilegiat, că pot să mai văd curcubeul?