Nu renunt la babuta mea, orice-ar fi! Nu o fac din nationalism, ci pentru faptul ca nu i se blocheaza computerul de bord (nici nu are asa ceva) si pun pe ea ca pe un camion. Dacia mea este masina de carat bagaje si de mers in zonele inca neasfaltate (exista si va dovedesc cu poze, daca vreti) ale Bucurestiului. Tablaria, destul de buna si de rezistanta, inca nu curge de pe ea, mai rau ca are parbrizul crapat de cand a dat un copil cu o piatra in el si politia ma opreste mereu ca doar nu i-o opri in trafic pe cei cu masini de lux (pot fi parlamentari sau sefii lor si vor avea neplaceri), ci pe amarastenii cu masini ieftine si vechi. Dacia pentru mine este un adevarat bulgare de aur, dar nimeni nu trebuie sa stie asta. Cu ea imi car sculele fiindca sunt zugrav autorizat, iar pe tapiteriile ei pot sta si plin de pete, fiindca este un fel de masina de serviciu. Povestea noastra de iubire si fidelitate ar fi fost frumoasa, daca nu mi s-ar fi pus in vedere ieri sa schimb parbrizul fiindc...