La o mănăstire din Ardeal.
Lui Todor i s-o părut că cel mai bun lucru îi să să
călugărească. La cea mai apropiată mănăstire era în vigoare
jurămîntul tăcerii. Cînd o ajuns Todor, starețul i-o spus:
– Poți rămîne cît vrei aici la mănăstire, cu o condiție: nu
vorbești nimic, decât dacă te întreb eu.
Trece un an și starețul îi zice lui Todor:
– Acum, poți să spui două cuvinte.
– Patu’ tare, zice Todor.
– A, bine, voi pune să ți-l schimbe.
După încă un an:
– Acum, poți să mai zici două cuvinte.
– Mîncare rece, zice Todor disperat.
– A, bine, o să se rezolve.
Mai trece un an:
– Ai din nou dreptul la două cuvinte.
– Mărg acasă.
– Ăsta-i cel mai bun lucru. De tri ani de cînd ești aici, n-ai
făcut altceva decît să te tăt plînji…
