Trebuie să mă obişnuiesc cu o nouă stare.

Fraţilor, sînt invizibil!

Din ce în ce mai des se lovesc oamenii de mine, pe stradă.Cîte unii mai zic- scuzaţi, nu v-am văzut!

E drept că sănt slab, dar cu haine pe mine mai arăt şi eu a om.

Azi dimineaţă m-am oprit la geamul unei bănci să văd dacă mă văd.Eu mă vedeam.

După aceea m-am gîndit că poate fi în funcţie de lumină, aşa că m-am fîţîit prin faţa geamului respectiv, să prind şi altă lumină, pînă a ieşit unul maare rău, de la securitate şi m-a întrebat ( culmea, amabil) ce fac.I-am explicat că vreau să văd dacă mă văd, că se bat oamenii de mine şi a zis omul să mai încerc şi la alt geam că se sperie clienţii băncii .

Na, am ajuns şi de speriat?

Săptămîna trecută la lucru a venit un coleg de la alt departament, a dat mîna cu toată lumea şi…a trecut pe lîngă mine.

Altă dată a intrat cineva în birou, s-a uitat la mine, apoi roată şi a întrebat- nu-i nimeni aici?

N-am răspuns, că dacă nu mă vede să nu se sperie de vocea mea…

Trebuie să mai fac nişte încercări.Să mă dau cu taxiul,dacă nu mă vede şoferul…E drept, că cine ştie pe unde mă duce…Sau prin mijloacele de transport în comun, poate nu mă văd controlorii.

Ooooo şi cîte aş mai putea faceee…

Dar întîi trebuie să mă obişnuiesc.