”Război!” Unul dintre cuvintele cele mai frecvente
în ultimele luni. Fie că e vorba de atentatele ISIS în Europa
(Paris – anul trecut şi Bruxelles – acum câteva zile), fie de
acelaşi Califat islamic în conflict cu toţi în zona Siria-Irak, fie
de anexarea Crimeei de către Rusia, fie de ameninţările Coreei de
Nord la adresa tuturor...
Suntem, cu adevărat, în pragul unui al treilea
război mondial? Să începem să ne facem provizii şi adăposturi sub
casă? Asta în cazul în care s-ar mai putea ieşi, în viaţă, dintr-un
astfel de conflict...
Cred, totuşi, că nu sunt motive de îngrijorare. Un
al treilea război mondial nu va veni – cel puţin nu acum – pentru
un motiv destul de simplu: o astfel de conflagraţie ar împuţina
serios efectivele mondiale de... clienţi. Cu efecte negative, pe
toate planurile, asupra economiei, comerţului şi banilor
(indiferent de forma pe care o îmbracă).
Prin Evul Mediu conflictele erau, în principal, de
natură religioasă. În secolul XIX şi XX, conflictele au fost
naţionaliste: patriotismul dădea în clocot, iar graniţele stabilite
până atunci erau aruncate cu tenacitate în aer. Din secolul XXI,
conflictele au devenit comerciale. Criza din 2008 a fost un astfel
de război. Mondial. Războiul cu ISIS este puternic motivat economic
şi de petrolul de subt pământurile stăpânite de jihadişti. O Crimee
rusească poate fi descifrată nu doar militar, ci şi din perspectiva
unei ruble în căutarea forţei pierdute. Sunt, e adevărat, şi
excepţii: Coreea de Nord, stăpânită de un
nebun.
Economia mondială este la acest moment pe o pantă
în care nu mai satisface nevoi, ci trebuie să creeze alte nevoi
pentru a putea vinde produse care să le satisfacă. E evident că are
nevoie de noi ”beneficiari” ai acestor nevoi, de noi
clienţi.
Industria de armament – care, la un moment dat, a
reprezentat o parte însemnată a economiei mondiale –, cu utilizarea
ei în războaie mai mici sau mai mari, are marele dezavantaj că,
după un timp, rămâne fără clienţi. E ca o căpuşă care îşi omoară
gazda; nu e deloc rentabil, în primul rînd pentru căpuşă. Dacă
cineva îţi cumpără un pistol sau o grenadă, ai un client mulţumit,
dar şi vreo alţi câţiva morţi şi, deci, într-o serioasă
imposibilitate de a-ţi mai deveni vreodată clienţi. Nici
reconstrucţia de după un conflict armat nu mai e profitabilă: cine
să mai stea în noile blocuri construite, cine să mai cumpere în
noile supermarketuri ridicate, cine să mai conducă maşinile, de
acasă şi până la serviciu, dacă ai înjumătăţit populaţia într-un
conflict armat?
În Africa, de exemplu, unde sărăcia îi ţine pe
locuitori la o distanţă apreciabilă de statutul de clienţi,
războaiele se desfăşoară fără nici o oprelişte. Industria de
armanent prosperă şi, în urma ei, mai aflăm dintr-o informaţie
expediată în calupul de ”ştiri pe scurt” că au mai murit câteva
zeci de mii de africani într-o ţară pe care 90% dintre europeni sau
americani nu o pot identifica pe o hartă.
Astfel că, în mod ironic, după ce a dat de pământ
cu comunismul şi idealurile sale, economia capitalistă s-a trezit
că cel mai important capital al ei rămâne tot omul – mă rog,
clientul. Fără el, degeaba se produce, că nu are cine să cumpere.
Aşa că al treilea război mondial va mai aştepta. Atât timp cât mai
avem bani prin buzunare, cât vom cumpăra lucruri, cât vom folosi
servicii şi cât ne vom hrăni cu mâncarea lor, sunt şanse destul de
mari să fim lăsaţi în viaţă.
