8 din cele 12 clipuri publicitare văzute, la calup, ieri
seară pe un post de filme erau la medicamente.
Antigripo-răceală-guturai multe, dar şi împotriva balonării sau a
altor măscări puse pe seama sistemului digestiv. C-aşa-i românul,
varianta farmaceutică – ediţia de iarnă!
M-am bucurat că s-a dat legea aia cu interzicerea
reclamei la medicamente şi m-am întristat că a întors-o Iohannis
pentru reexaminare. Nu pentru că aseară calupul de publicitate ar
fi fost fost redus, poate, la o treime şi, astfel, nu aş mai fi
uitat ce film urmăream înainte de apariţia genericului de
”publicitate”. Ci pentru că eu consider că unele din reclamele
ăstea sunt de-a dreptul criminale, sau cel puţin
iresponsabile.
Este, de exemplu, una care îţi recomandă, atunci
când ai transpiraţii bruşte, respiri greu şi ai dureri în piept să
iei Extravalerianic, făcut de Biofarm. Păi ăstea sunt simptomele
infarctului, cretinilor! - şi voi, în loc să le spuneţi oamenilor
să sune imediat la 112 sau să se ceară duşi de urgenţă la spital,
îi puneţi să ia pastila voastră care ”induce rapid o stare de
calm asupra sistemului cardiovascular”! Probabil
definitiv!
Şi rămân tot la medicamentul ăsta: este
făcut din Isovalerat de Mentil în Mentol, soluţie de 100 mg. Dar
stai! (cum zice la Teleshopping) - exact aceeaşi substanţă activă
(IMM) în exact aceeaşi concentraţie (100 mg) se regăseşte şi în
pastila de Nervocalmin, tot a celor de la Biofarm, destinată
”reducerii stărilor de nervozitate şi
irascibilitate”.
Aştept următoarea pastilă de la Biofarm, identică cu
cele două de mai-nainte (numai să nu uite să îi schimbe culoarea!)
destinată afecţiunilor vaginale... sau tonifierii unghiilor.... sau
îmbunătăţirii auzului...
Iar apropo de asta mi-am adus aminte că am citit că anul
trecut o instanţă din Australia a sancţionat firma Reckitt
Benckiser pentru comercializarea unor sortimente ”diferite” de
Nurofen - destinate, unele, durerilor menstruale, altele - celor de
cap, altele - celor de spate - toate acestea fiind de fapt aceeaşi
pastilă cu aceeaşi concentraţie de substanţă activă.
Dar asta e la ei, acolo, la antipod, nu la noi.
O altă reclamă la fel de inconştientă mi se pare a fi
cea la medicamentul Fortifikat Forte, al celor de la Terapia (în
mod ciudat pentru vremurile ăstea, Terapia Cluj Napoca nu are un
nici un site propriu, de pe www.terapia.ro fiind dirijat fără prea
multe discuţii pe site-ul Sun Pharma, a cărui subsidiară este!).
Reclama prezintă un tip obosit, îmbătrânit, cu ochii umflaţi, cu un
ten într-o culoare ”care nu există în natură” (vorba unui prieten
de-al meu), care ia pastila asta şi, brusc, întinereşte la vârsta
reală. Problema e că mai toate simptomele prezentate aici descriu
nu oboseli ale ficatului – la care poate fosfolipidele esenţiale
(de fapt e lecitină) din Fortifikat Forte ar ajuta – ci de-a
dreptul afecţiuni severe ale lui, colege de bancă cu ciroza şi
hepatita! Adică situaţii în care, pe de o parte, trebuie să te duci
la medic, iar, pe de alta, să îţi schimbi stilul de viaţă. Nu să
crezi orbeşte într-o reclamă tv cu o pastilă care construieşte un
castel animat peste ficatul tău.
Cât priveşte lecitina din Fortifikat Forte, ea se
găseşte bine-mersi şi în alte zeci de suplimente alimentare sau, şi
mai direct, în soia, gălbenuş de ou, drojdie de bere, cereale,
legume, peşte sau germeni de grâu.
Oricum, mai toate reclamele la medicamente – şi cele
povestite mai sus, şi altele (Digenzym – ”Te simţi uşor după o masă
grea”, Triferment – ”Poftă mare fără balonare” etc.) – păcătuiesc
prin inducerea ideii că poţi să-ţi baţi joc de corpul tău cât vrei,
atât timp cât iei pastila X care rezolvă miraculos şi pe loc boala
pe care tu singur ţi-ai produs-o. Dacă vrei să te vindeci cu
adevărat, du-te la un doctor, schimbă-ţi stilul de viaţă (nu mai
băga în tine ca porcul, dormi atunci când se doarme şi stai treaz
în rând cu restul lumii etc.) şi renunţă la a mai
înghiţi toate prostiile pe care le vezi la televizor.