Am avut o vacanță de iarnă în care am călătorit. Cu
gîndul, prin Bucureștiul anilor '30, '40 și '90 ai secolului
trecut. Ghizi mi-au fost Gelu Diaconu și romanul lui,
Sebastian, apărut în 2018 la editura Cartier. Deși de dimensiuni
mari (are peste 600 de pagini), odată intrat în poveste, cititorul
de cursă lungă va găsi multe pagini de răsfăț intelectual. Cel mai
reușit personaj mi se pare Paul Sterian, în biografia căruia l-am
citit printre rînduri chiar pe Gelu. Cele două fire
narative, care își predau ștafeta unul altuia ca într-o cursă
atletică, țin trează atenția cititorului tocmai prin această
alternanță, care potențează momentele importante ale acțiunii. Este
o carte despre vremuri care se pot întoarce oricînd, despre oameni
și slăbiciunile lor, despre dragoste și despre speranță. Sebastian
poate fi oricare dintre noi, atîta timp cît vom îngădui prezența
răului în imediata noastră apropiere. Dincolo de latura sa
istorică, romanul lui Gelu trebuie să fie citit ca o pledoarie
pentru alteritate, într-o lume tot mai
intolerantă.
13 ianuarie 2019
Am citit manuscrisul volumului Mother
al lui Gelu Diaconu în vara lui 2015 şi prima impresie a fost
foarte bună. Un roman-poem așa cum este și Frigul
lui Mihai Ignat. Trimiterile la Pink Floyd şi Beatles se
împletesc firesc cu propria poveste. Mi-a plăcut oximoronul dintre
apelativul Mami şi duritatea personajului. Replicile ei, în
propoziții scurte, sună ca niște sentințe. Au un ritm sacadat, de
mitralieră. Dealtfel, mama, la fel ca personajul din The
Wall, transcende granița unui părinte autoritar, este
simbolul unui sistem care te strivește încă din copilărie doar
pentru că te iubește și îți vrea binele. Un Big Brother sau, mai
bine spus, Big Mother. Această primă secțiune te năucește.
Suficient de mult, ca în partea a doua, fata cu părul
verde să-ți sucească de tot mințile. Și apoi să te lase.
Așa cum o să facă și Lucy. Iar vocile care rîd tot timpul pe fundal
ca un grup feminin de backing vocals întregesc
un tablou terifiant. Odată cu intrarea în capitolul 4
(reality bites), coborîm în adîncurile
realității, acolo unde ajungem pe culmile deprimării. Eu, unul,
m-am simțit mai bine in the sky with diamonds.
Gelu Diaconu, Mother, Paralela 45, 2018.
13 martie 2019
