Nedumerire. Cateva task-uri de facut, cateva cuvinte insirate, cateva taste alambicate, cateva cuvinte calcate una pe alta prin legamant, bucla, taietura, neintentionat s-a ales sa ma scriu asa, sa pot sa te scriu asa. Sa pot sa ii scriu asa. Sa ii cuprind intr-un rand, o idee, mai multe, ori doua, ori noua daca ne dai sa citim despre noi, tot n-o sa putem vedea ce a vazut el cand scria. Un paradox normal. Antiteza.

   Nu are sens ziua de azi si nici n-as vrea. Prima dintr-un lung sir de randuri deja citite si digerate, mai  pe viu, mai sub mort. Un pufait intre palme, ti-ai atins buricele degetelor de baza pleoapei de sus, desi parea ca iti tineai podul palmei la gura. Se intamplau ambele simultan, nu era nimic exclusiv separat. 

   Iti pica parul in ochi atunci cand scriai, pentru ca sticla de vedere care se poarta pe fata nu iti mai servea la nimic, cand vezi lucrurile mult mai bine asa. In neavantul de a vedea. Nu te-ai ...