Dacă în luna iulie m-a urmărit ideea de fericire, în august iubirea i-a luat locul (am plecat de la Pădurea norvegiană - Murakami și am ajuns nu mai departe de Dragoste în vremea holerei - Marquez). La fel de inopinat; planurile erau altele. Căutările astea întru fericire și iubire au venit de la sine, iar eu le-am acceptat și am încercat să mă bucur de ele și să înțeleg ceva. 

Mi-ar fi plăcut să fi avut cu 14 ani mai puțin. Probabil ar fi fost cartea mea preferată și m-ar fi însoțit în căutările mele. Am început-o, de altfel, cînd eram în liceu, foarte tînără deci, cînd iubirea și muzica arătau altfel, dar a trebuit să o abandonez. Am tot vrut apoi să ajung la ea, dar nu am reușit. Totuși, parcă mi-am luat revanșa: am citit o bună parte din ea în hamacul meu din pădure, alături de ce iubesc mai mult pe lume: un om, un cîine, un cort și-o apă. 

Pădurea norvegiană este o mostră de exist...