Cuvintele se astern,tacute ,din varful penitei pe coala alba de hartie...Oare ce poveste vor spune celor ce le vor citi? Cuvintele...pot sa ridice dar pot sa si coboare...Cuvintele pot aduce fericire dar ,la fel de mult, pot sa si raneasca...Dar uneori cuvintele "amutesc" si nu mai pot fi rostite .Atunci nu mai ramane dacat lacrima ,privirea si gestul.Uneori acestea fac mai mult decat o mie de cuvinte.Ar ar trebui sa ne aplecam mai mult asupra cuvintelor pe care le rostim sau le scriem...Ele se aseaza cuminti pe coala alba de hartie,dar daca sufletul nostru este tulburat atunci s-ar putea ca ele sa se rataceasca...si sa nu mai ajunga la sufletul celor din jurul nostru.Ele pot fi simboluri,pot fi rugaciune,pot fi lacrimi sau pot fi iubire...Cuvintele pot prinde viata daca stim sa le dam adevaratul sens si sa le respactam....Poetii au stiut sa transforme cuvintele in iubire, noi stim sa le transformam in ura.Aproape ca nu exista zi in care sa nu auzum vorbe urate aruncate celor din jur....