Timp... As putea spune ca acum timpul a devenit dusmanul meu. Se pare ca se scurge prea repede in clepsidra vietii mele.

      Nu ar trebui sa ma plang .Nu am acest drept atata vreme cat am permis sa irosesc fara sens tot ce mi-a fost daruit pana acum...Voi incerca ,atat cat mi-a mai ramas,sa ma bucur si...sa traiesc. Prea multa vreme am murit si am lasat ca anotimpurile sa treaca fara sa le observ. 

    Toti acei care m-au ranit si care m-au facut sa cred ca nu am dreptul la fericire isi traiesc linistiti viata,asa cum doresc.Se bucura de fiecre zi,se bucura de ceea ce mi-au interzis mie si cred ca,in sfarsit,m-au doborat.Mi-au luat tot de se putea...Au incercat sa imi taie radacinile dupa ce mi-au taiat aripile...Dar au uitat ceva...Sufletul imi apartine. Nu au reusit sa mi-l ia.Si in tot acest timp cat am stat si mi-am oblojit ranile,Dumnezeu a avut grija de sufletul meu. Da...rugacinea mi-a fost putere! Dumnezeu mi-a fost calauza si iubi...