Spusă de Nicolae Popescu de la Mușetești, Mehedinți și publicată de Constantin Aricescu în istoria Revoluțiunii lui Tudor Vladimirescu - 1876
Nicolae Popescu își amintește în memoriile lui că în timpul
zaverei, la Cotroceni, Tudor Vladimirescu le-a istorisit o
întâmplare din trecut:
”Intr-o zi, la Cotroceni, pe când Tudor conversa după masă cu părintele Ilarion si cu Geni despre multe, între alte fapte d'alle lui Tudor din timpul resbellului russo-turc, narră și urmatorult fapt care a remas tiparit în memoria locuitorilor din Mehedinti:
Eram în goana unor hoți, cari aveau de căpitani duoi popi, cari popi savirșiră multe cruzimi în felul turcilor. Poposisem într-un sat; când tocmai plaieșii imi aduseră legati pe cei duoi hoțomani de popi, cari erau tocmai din acel sat.
Începu-i să-i dojenesc, spuindu-le ceea ce trebuia, dar unul din el, obrasnic, imi respunse cu semeție : că pe el are cine sa'l dojenesca; ca Episcopul e stapânul lui; ca numai Episcopul lui îl poate pedepsi; iar eu sa'mi văd de treaba mea; mai bine să'mi stăpânesc pandurii mei, cari sunt mai rei decât tâlharii."
Poruncit atunci la câți-va săteni sa faca o gropă la spatele altarului; cand gropa fu gata, zisei acelui tâlhar de popă:
În acea casa 'a lui Dumnezeu, citit-tu poporanilor Sânta Evanghelie, care zice ca preoții sunt urmașii apostolilor, sunt sarea pământului, sunt lumina norodului, sunt păstorii turmei, cari sufletul își pun pentru ei; iar tu, hoțomanule, dupa faptele tale nelegiuite nu mai
esci vrednicu a fi pastorul turmei; o sa te îngrop la spatele altarului, ca popii ce o vedea gropa ta să nu mai facă ca tine."
După ce îl impușcă, poruncii de bătu rău pe celaltu popă până îl omorî si p'acella ; și i-am aruncat p'aminduoi în groapă.
Apoi poruncii de 'mi facu o ciorbă de iepure; ș'am mancat cu asa poftă, că cât oiu trăi n'oi uita acea ciorba!”
”Intr-o zi, la Cotroceni, pe când Tudor conversa după masă cu părintele Ilarion si cu Geni despre multe, între alte fapte d'alle lui Tudor din timpul resbellului russo-turc, narră și urmatorult fapt care a remas tiparit în memoria locuitorilor din Mehedinti:
Eram în goana unor hoți, cari aveau de căpitani duoi popi, cari popi savirșiră multe cruzimi în felul turcilor. Poposisem într-un sat; când tocmai plaieșii imi aduseră legati pe cei duoi hoțomani de popi, cari erau tocmai din acel sat.
Începu-i să-i dojenesc, spuindu-le ceea ce trebuia, dar unul din el, obrasnic, imi respunse cu semeție : că pe el are cine sa'l dojenesca; ca Episcopul e stapânul lui; ca numai Episcopul lui îl poate pedepsi; iar eu sa'mi văd de treaba mea; mai bine să'mi stăpânesc pandurii mei, cari sunt mai rei decât tâlharii."
Poruncit atunci la câți-va săteni sa faca o gropă la spatele altarului; cand gropa fu gata, zisei acelui tâlhar de popă:
În acea casa 'a lui Dumnezeu, citit-tu poporanilor Sânta Evanghelie, care zice ca preoții sunt urmașii apostolilor, sunt sarea pământului, sunt lumina norodului, sunt păstorii turmei, cari sufletul își pun pentru ei; iar tu, hoțomanule, dupa faptele tale nelegiuite nu mai
esci vrednicu a fi pastorul turmei; o sa te îngrop la spatele altarului, ca popii ce o vedea gropa ta să nu mai facă ca tine."
După ce îl impușcă, poruncii de bătu rău pe celaltu popă până îl omorî si p'acella ; și i-am aruncat p'aminduoi în groapă.
Apoi poruncii de 'mi facu o ciorbă de iepure; ș'am mancat cu asa poftă, că cât oiu trăi n'oi uita acea ciorba!”
