La prima vedere, discul ăsta pare desuet. Într-o lume în
care muzica a devenit o afacere ca oricare alta e tot mai greu să
transmiți ceva coerent, iar opoziția dialectică între două fenomene
nu e tocmai un termen uzual folosit de către omuleții care se
numesc trendsetteri. Discul timișorenilor reușește să transmită un
mesaj., iar după audiția lui rămâi cu chestiunile alea care se
numesc emoții, gânduri și sentimente. Lupta dintre bine și rău a
fost abordată de pe vremea basmelor populare, dar felul în care
este narată această bătălie s-a schimbat în decursul veacurilor.
Antiteza celor de la Dincolo de Ziduri narează această temă într-un
mod aparte ce include inevitabile referiri la așa numitul rock
creștin, un subiect ocolit cu bună știință de mass – media
autohtone. Fără a insista prea mult asupra legăturii între
creștinism și muzica rock nu am cum să nu remarc faptul că trăim
într-o țară în care țața Veta și nea Ion din Cucuieții din Deal nu
rezonează defel cu imnuri rock cântate la slujba de duminică.
Desigur, există alții care se zbenguie pe riffuri de chitară și
trăiesc după valori creștine adaptându-se la vremurile moderne.
Cine are dreptate? Răspunsul nu este echivoc și încă de la opera
rock Jeuss Christ Superstar chestiile astea au generat vii
discuții. Și vor mai genera, cu siguranță.
Revenind la Antiteză, lupta asta dintre bine și rău este
descrisă în fel și chip. Chiar și intro-ul albumului – care în
acest caz poartă numele de „Copertă“ – te avertizează că vei avea
parte de o experiență „altfel“. Primele cuvinte din piesa care dă
titlul discului cimentează afirmația anterioară, căci e clar că un
album care începe cu „mergeam pribeag pe drumul de Emaus“ nu e
genul ăla de melodie pe care o asculți în mașină în timp ce aștepți
să se facă verde la semafor. Mai mult, în aceeași piesă dai de
„intră cerul în fântâna neagră/ E momentul când Isus coboară din
icoană“, deci e clar pentru toată lumea cine reprezintă „binele“ în
această poveste. Dincolo de textele mai mult sau mai puțin
izbutite, băieții aceștia reușesc să se ridice la niște standarde
mari mai ales în ceea ce privește produsul muzical. Adică
mastering-ul. Sound-ul. Felul în care sunt șlefuite cele 11 piese.
Fie că e vorba de single-ul „Stop Joc“, balada „Unde ești“ – care
demonstrează că formația asta știe să compună și bucăți mai
experimentale - sau „Lume nebună“, trupa amestecă cu bun gust
pasaje zgomotoase de rock cu bucăți instrumentale mișto și moderne,
sound-ul lor fiind unul care iese în evidență în scena muzicală
românească.
Printre punctele de atracție ale albumului se numără și
„Momentul dintre momente“ (cu niște incursiuni sonore
imprevizibile), sau „Sintetic“ alături de Octavian „Vita“ Horvath,
solistul celor de la Implant pentru Refuz. Unii ar putea spune că
piesa asta sună prea mult a IPR, nu doar datorită prestației
vocale. Alții ar putea remarca faptul că ar fi fost mult mai frumos
ca această colaborare să ducă sonoritățile spre alte zone
stilistice, mai puțin predictibile. Ambele tabere au dreptatea
lor... Una peste alta, Antiteză e un disc interesant, care merită
să fie ascultat de „ambele tabere“. Și de către țața Veta și de
către posesorul ultimului model de Iphone apărut pe piață. Și de
către cei care rezonează într-un fel sau altul cu textele specifice
rockului creștin și de către oamenii care nu-s neapărat fani de
asemenea chestiuni. Cert este că dincolo de eventualele
prejudecăți, obiecții și alte cele privitoare la texte, discul ăsta
sună într-un mare fel și pe felia rock e gata să le ofere tuturor
celor care posedă urechi destupate experiențe mișto.
