Închide-mi cea din urmă umbră-n silă

Pleoapele pe ochiul stins și rece

Din destrămatul suflet chinul plece

Acum, cu reîntoarcerea-n argilă.

Căci pe-acest mal de râu, copilă,

Durerea amintirii mi-o petrece;

O, focul meu prin val de gheață trece

Râzând de-a morții lege fără milă.

În suflet- ocnă de dumnezeire

Și vine ce-au hrănit atâta jar,

Și tot ce-a ars în mine peste fire,

Nu chinul părăsi-vor – trupul doar...

Da, scrum voi fi, dar scrum având simțire

Și lut- dar plin de-al dragostei pojar.

Trad. Aurel Covaci

(Din vol. Versuri, Univers, București, 1970)