„(...)

Attila distrugea și răspândea teroarea peste tot pe unde ajungea, nu numai din vre-o plăcere sadică, dar și din calcul politic.. Aceasta era calea cea mai sigură ca să primească tributuri de la toți vecinii, să aibă robi destui și să-și mărească imensa lui avere obținută prin jafuri, cu foarte bogate cadouri oferite de cei înspăimântați. În ceea ce privește pe românii din Dacia, de sigur că și ei au plătit foarte scump vecinătatea  imediată a hunilor, a căror putere imperială trecea peste teritoriul lor. În poemul Nibelungilor, în cântecul al 22 lea - după cum arată A. D. Xenopol - la curtea lui Atiila se găsea ducele vlachilor, care se numea Ramunc, venit cu șapte sute de oameni. Este foarte probabil că pe acest duce îl chema altfel; dar el va fi spus acolo că este român, iar mai târziu istoricii germani cari au scris despre curtea lui Attila i-au germanizat numindu-l Ramunc. Această confuzie a fost posibilă pentru ...