Într-un sumbru miez de noapte cînd, sleit şi slab, în şoapte,Cercetam doctrine stranii strînse-n  jerpelit  cotor, Şi picam de somn, – de-odată, auzii o foarte-nceată Lovitură repetată-n uşa mea izbind uşor. „E vreun călător”, şoptit-am, „care ciocăne uşor, –                                                Doar atît – un călător.”

Ah, mi-aduc aminte – ceaţă, şi-un decembrie de gheaţă; Lent agonizînd tăciunii-şi lăsau spectrul pe covor. Zorii-i aşteptam să vie, şi-n  zadar ceream tărie Din cărţi vechi, la jalea vie după stinsa mea Lenore, – Fata-flacără pe care îngerii-o numesc Lenore, –                                               Nu aici – în lumea lor.