Sufletul meu era o rochie albastru-deschis de culoarea cerului;am lasat-o pe-o stînca, pe țărm,și-am venit la tine goală ca o femeie.Și ca o femeie m-am așezat la masa ta,am băut vin cu tine și-am sorbit din parfumul de roze.M-ai găsit frumoasă, mi-ai spus că m-asemuiamunei ființe văzute în vis,am uitat totul, am uitat copilăria, căminul,nu-ți știam decît mîngîierile ce mă țineau prizonieră.Și tu ai luat surîzînd o oglindă și m-ai rugat:privește-te-n ea!Am văzut că umerii mei erau facuți din pulbereși cădeau în pulbere,am văzut că frumusețea mi-era bolnavă și nu voiadecît să dispară,O, strînge-mă tare în brațe, atît de tare încît sănu-mi mai trebuie nimic altceva.