Edrogan: Prelungirea crizei din Golf nu este „în interesul nimănui”

Prelungirea crizei din Golf nu este 'în interesul nimănui', a estimat duminică preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, înaintea plecării într-un turneu diplomatic în Arabia Saudită, Kuweit şi Qatar, transmite AFP. ''Nu este în interesul nimănui ca această criză să se mai prelungească. Lumea musulmană are nevoie de cooperare şi solidaritate, nu de noi divizări'', a declarat Erdogan, care asigură în prezent şi şefia Organizaţiei Cooperării Islamice. Şeful statului turc se va deplasa duminică la Riad şi în Kuweit, iar luni se va afla în Qatar. Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahreinul şi Egiptul au întrerupt la 5 iunie relaţiile cu Qatarul, pe care îl acuză că susţine 'terorismul' şi că se apropie de Iran, rivalul regional al regatului saudit. ''Din primele momente ale crizei din Qatar, noi am fost de partea păcii, a stabilităţii, a solidarităţii şi a dialogului. Am prezentat propunerile necesare părţilor implica