Autor: Ion Minulescu    Tu, care-mi intri-n casă cu toamna fumurie,   Cu ziua ce se duce   Şi noaptea ce-o să vie,   În casa mea fii binevenită...   Iată-mi casa!   Întoarce doar butonul electric din perete   Şi-mprieteneşte-ţi ochii cu tot ce poţi vedea,   Căci casa mea e-ntreagă, de-acum, şi casa ta...   Fii prietenă şi soră cu hall-ul şi terasa,   Cu treptele ce urcă sub rustice covoare   Spre sala de mâncare   Şi-odaia de culcare,   Cu sfinţii din icoane şi morţii din portrete,   Cu câinele, ce-ţi linge manşonul de-astrahan,   Şi cu pisica albă, ce toarce pe divan...    Opreşte-ţi apoi ochii pe frunzele de laur   În care se-ncadrează, sanctificând decorul,   Patronii mei - Triunghiul.   Iar pe comoda veche priveşte-i cum stau gata   Să-şi părăsească parcă, de bucurie, rama,   Un domn cu ochii-albaştri şi bucle brune:   Tata!...   Şi-o doamnă cu ochi negri şi bucle blonde:   Mama!.